Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 iunie 2020
Dezbatere proiect de lege · respins
Florin Iordache
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
**:**
## Domnule președinte,
În primul rând, vreau să le mulțumesc tuturor colegilor lideri de grup care sunt semnatari ai acestui proiect de lege.
Din punctul meu de vedere, e cea mai importantă lege din acest an.
E o lege care practic împlinește un vechi vis al administrațiilor locale: să nu mai meargă cu jalba în proțap pe la ministere.
Și, aici, într-adevăr, și doamna ministru Mînzatu, și domnul ministru Boloș au avut un cuvânt greu de spus, pentru că funcționarii din ministere s-au cam opus la treaba asta, că nu se mai merge cu sărut-mâna prin ministere, iar agențiile de dezvoltare regională devin autorități de management și, practic, înlăturăm o mare parte din ceea ce înseamnă birocrație.*
Îi îndemn și pe colegii de la USR să voteze această lege.12 Pentru că am înțeles că au rezerve. Am văzut și tot felul de explicații în public cum că ar fi un paralelism.