Tudor Barbu

## Domnule președinte, mulțumesc. Doamnelor și domnilor colegi,

Fac un act reparatoriu la începutul intervenției mele, care vă promit că va fi foarte scurtă. Doamna Steliana Miron este cea care a umblat cu lista și cu argumentele de a ne convinge. Am fost de acord, la vremea respectivă, nu doar pentru că eram colegi de partid, ci pentru că mi se părea o propunere și o inițiativă legislativă corectă... – corecte, e subiect multiplu.

Am bucuria să revăd lista celor care ne-au fost alături. Sunt distinși senatori care reprezintă grupul condus de maestrul Ilie Sârbu, până la grupul condus de Markó Béla, adică tot spectrul parlamentar. Mai rar o astfel de inițiativă legislativă în Parlamentul României. Mai rar. Și nu sunt 18, și nici 28. Sunt foarte mulți senatori, doamne și domni senatori. Nici nu i-am numărat. Sunt foarte mulți. Dacă am avea voturile Domniilor Lor acum, propunerea legislativă, la Senat, ar trece.

Știu argumentul cu „nu sunt bani”. Nu intru în detalii, pentru că toată lumea cunoaște inițiativa legislativă. Este vorba, pe scurt, pe drumul cel mai scurt, de un plus acordat copiilor din România la capitolul „alocație”. Un plus, e adevărat, substanțial, de la 420 la 2 milioane de lei... la 200 de RON. De la 42, iertați-mă. Mi-e greu cu RON-ul și cu leul vechi. Este o creștere substanțială, dar este o creștere pe care Steliana Miron și inițiatorii v-au propus-o și ne-o propun în continuare, într-un moment de restriște, când creșterea unui copil devine o problemă și eu sunt convins că pentru mulți a devenit un calvar. Să-i dai de mâncare, să îmbraci un copil, să-l trimiți la școală devin lucruri din ce în ce mai greu abordabile pentru foarte multe familii din România. Și nu e populism ieftin, este realitatea pe care o cunoaștem cu toții.

Înțeleg și punctul de vedere al celor care au dat aviz negativ. Îl înțeleg, nu-l aprob. Nu sunt bani la buget, dar, doamnelor și domnilor colegi – și cu asta termin susținerea –, ne aflăm într-un moment în care discutăm cu o mână despre Roșia Montană, cu cealaltă despre Fondul Monetar Internațional. Avem colegi care sunt într-o comisie, parte a unei comisii speciale care discută despre foarte multe miliarde de euro ale României, ale copiilor ăstora... Ale copiilor ăstora. Miliardele de la Roșia Montană, de la CupruMin, de la marmură, de la ape minerale, de la Romsilva... Miliarde, foarte multe miliarde pe an!

Nu vreau să devin acum un pseudo-procuror și să aduc acuze violente, chiar unora care, cu multă elocință, sunt acum pe scaunele din Senat, dar, repet, discutăm despre Roșia Montană și despre împrumuturi la Fondul Monetar, în contextul în care am putea să regândim într-un fel – și nu eu, ci valoroșii membri ai Cabinetului Ponta, oameni care, așa cum bine spunea domnul Sârbu, nu cred... nu cred, sunt convins că nu fac lucruri împotriva poporului, da? –, poate gândim o soluție, părinți fiind majoritatea dintre noi... E adevărat, noi suntem mai înstăriți. Numai alocația noastră și ne situează în pole-position la venituri, în România. Da?