Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 octombrie 2017
Declarații politice · respins
Cristian Sorin Dumitrescu
Declarații politice prezentate de senatorii:
Discurs
Așa este, domnule senator! Trebuie folosite sisteme mai flexibile, iar faptul că noi zicem..., introducem o lege..., este o apărare – așa am înțeles-o eu din explicațiile pe care le-am primit din partea comisiei – a celor de la minister care vor, în fața problematicii, care este, clar, extrem de complexă, a divizării vizavi de accesul la aceste fonduri, să poată spune: iată, avem cadrul legislativ, _dura lex, sed lex_ , asta este! Nu cred că trebuie să fie scopul acesta.
Toate instrumentele care sunt introduse sunt instrumente corecte. Nu știu cât de corecte, pentru că, atâta timp cât nu vor fi verificate de realitate, nu ne vom da seama dacă sunt
și eficiente. Dar vreau să vă spun, și o spun așa, ca om cu oarecare experiență în Parlament, că a alege această variantă, care de cele mai multe ori li se pare foarte entuziastă, de a folosi calea legislativă, adică proiectul de lege, nu este și cea mai fericită de foarte multe ori, pentru că este cea mai puțin flexibilă și, când apar modificări, lucrurile nu mai pot fi schimbate așa de ușor. Să sperăm că nu va fi cazul, dar tare mă îndoiesc.
În orice caz, comisia noastră, având expertiză în ceea ce privește ceea ce înseamnă legislația în țările unde se manifestă această prezență și care este un sistem de reciprocitate – și care este, de fapt, marea majoritate a situației celor aproape un milion și ceva de migranți, cadru european –, ceea ce este mult mai facil, iar problematica ridicată de colegii mei, cea a etnicilor români din teritoriile istorice, este una cu totul specială.
Pe cale de consecință, este bine ce se face, mergem înainte, dar subscriu la faptul că mai avem încă enorm de mult de verificat și de făcut înainte să ajungem la o formulă care să fie cât de cât foarte... cât de cât acceptabilă, în sensul de a rezolva problema. Dar asta rămâne pentru viitor și, ca atare, eu și comisia noastră am susținut acest proiect de lege. Condiția este nu cum îi dai, ci cât le dai, adică să fie sumele cât mai mari. Aici trebuie să se bată colegii noștri din Parlament, că, dacă vor fi mai mulți bani, vom avea mai multă eficiență.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.