Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 noiembrie 2010
procedural · respins
Cristian Rădulescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
Nu cred că este în respectul atribuțiilor noastre de senatori să continuăm totuși peste ora pe care noi singuri ne-am stabilit-o. În programul pe care l-am adoptat scrie foarte clar: 15.00–16.30 – declarații politice.
Dacă unii colegi au venit târziu, dacă nu s-au putut încadra în intervalul acesta, nu trebuie să răpim tuturor celorlalți posibilitatea de legiferare.
În definitiv, sigur că și activitatea de declarații politice este foarte bine-venită, trebuie respectată, dar nu în detrimentul celeilalte, mai ales că am votat-o.
Fiind depășită ora 16.30, le cer scuze colegilor care s-au mai înscris, dar trebuie să trecem la legiferare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.