Costache Mircea

Domnule președinte, Onorat prezidiu, Domnule prim-ministru, Domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor deputați,

La prima vedere, raportul prezentat de domnul primministru Tăriceanu este unul corect. Adică, s-a întâmplat să avem inundații, s-a întâmplat ca natura dezlănțuită să ne potopească o parte din țară. Nu ai cu cine te certa. Este un fenomen natural, aceasta a fost să fie, așa a dat Dumnezeu. Nu este vina nimănui.

Și, dacă s-a întâmplat, înalții reprezentanți ai statului s-au dus și ei să vadă, la fața locului, nenorocirea, să-i încurajeze pe cei loviți de soartă, să-i îmbărbăteze, să-i asigure că vor fi ajutați să iasă din necaz. S-au dus și unele cucoane purtând pantofi, genți și haine ce depășeau în valoare suma alocată de Guvern pentru localitatea respectivă.

Prin urmare, totul pare corect. Se întâmplă evenimente la care guvernanții reacționează, se duc, constată, dispun măsuri, promit câte ceva. Însă, dacă privim lucrurile mai atent, ne dăm seama că totul la noi este improvizație, superficialitate și acțiune pompieristică, de pe o zi pe alta. Adică lipsește cu desăvârșire o strategie națională de prevenire a inundațiilor, după cum nu avem strategii nici în alte domenii importante, cum ar fi cel energetic, de exemplu.

Noi am avut o lege pentru prevenirea inundațiilor, în care prevedeam consolidări, amenajări, îndiguiri, împăduriri, regularizări, în mare parte, continuarea și optimizarea programului ce se derula și înainte de 1989. Dar, cum bine se știe, propunerile legislative care vin din opoziție, și mai ales dintr-o parte a opoziției, nu sunt bine primite, oricât de oportune ar fi. Eu însumi am fost luat în bătaie de joc în legătură cu o propunere legislativă privind plantările de arbori.

Dacă am lua statisticile și am merge să vedem unde s-au dus banii alocați prin bugetele anuale pentru refacerea îndiguirilor, consolidărilor de maluri și a altor amenajări, am vedea că lucrările fie nu s-au făcut de calitate, fie nu s-au prea făcut deloc, în timp ce unii s-au cam îmbogățit pe seama nenorocirii altora.

Nu s-a făcut, de exemplu, nicio auditare a firmelor private care au primit lucrări din 2005 și până astăzi.

Înmulțirea inundațiilor, a viiturilor, a tornadelor, de la preluarea puterii în 2004 de către guvernarea de dreapta a Alianței DA pare să ne dea tuturor o lecție, și anume că teoria ultraliberală a statului minimal are multe hibe.

Statul minimal, devenit azi statul aproape zero – cu zero resurse minerale, cu zero industrii, cu zero sistem bancar propriu, cu zero strategii naționale –, face față cu greu unor mari încercări.

Dacă profitul net de aproape un miliard de euro anual de la „Petrom”, de aproape un miliard de euro anual de la „Sidex” și de la alte câteva obiective mari ar fi intrat în bugetul statului, acel stat puternic ar fi putut interveni energic nu cu 300 de lei pe cap de inundat, cu 500 de lei sau 800 de lei de casă distrusă, și nu cu teledonuri de-a miloaga pentru a rezolva probleme grave, și nu cu paliative, ci cu resurse importante, în stare să refacă rapid infrastructura, imobilele și bunurile oamenilor.