Anghel Stanciu

Domnule președinte, Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați, Domnilor miniștri,

Nu voi răspunde antevorbitorilor, pentru că astăzi este o zi mare. O zi care se regăsește, distinși colegi, după 154 de ani.

Moșii și strămoșii noștri, în 17 ianuarie, când au avut loc alegeri în Moldova, 1859, au ales un domn. Pe vremea aceea se pare că erau mai mulți domni. L-au ales pe Cuza, din județul, se pare, Galați, la Fălciu, pârcălab.

Cei din Țara Românească, pe 24 ianuarie, au ales același domn. Pentru că inteligența politică a celor de atunci a sesizat că marile puteri care au luat în grija lor țările române după Războiul Crimeii, pierdut de către ruși, nu au specificat nicăieri că nu poate fi ales același domn în cele două țări și inteligența politică de atunci a funcționat și cele două țări au ales același domn: pe Cuza. Cu sacrificiul pe jumătate recunoscut al Moldovei, care a acceptat să fie capitala la București, și cu o cutumă care nu e scrisă nicăieri, să fie patriarhul provenit de la Mitropolia Moldovei.

Cuza, prin reformele sale, acceptate mai greu sau mai ușor, a dat startul României moderne. Iar după 1866, după aplicarea lor, țările române sau Principatele Române capătă denumirea de România.

Și iată că, în timp, până la 1918...