Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 octombrie 2007
procedural · respins
Gheorghe Funar
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 5—10 noiembrie
Discurs
## Domnule președinte, Onorat Senat,
La articolul 1 am propus un alt termen decât cel al inițiatorului, luna martie 2011. Am propus luna martie 2012, pentru a păstra tradiția românească și europeană de efectuare a recensământului populației din zece în zece ani. De data aceasta, ni se propune, ca la noi la nimeni, să facem recensământul la nouă ani, pornind de la ideea că sunt unii parlamentari europeni care s-au gândit să-l modifice.
Am întrebat, domnule președinte, onorat Senat, și la dezbaterile precedente și am rugat să ni se prezinte directiva prin care s-a stabilit anul 2011. Dacă există această directivă, îmi retrag amendamentul, dacă nu, îl susțin. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.