Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2016
Dezbatere proiect de lege · respins
Verestóy Attila
Discurs
## Domnule președinte, Onorați colegi,
Nici eu nu sunt membru în Comisia juridică – ca și antevorbitorul meu –, dar din grupul nostru parlamentar avem membru în Comisia juridică și, în ședința de grup, noi ne-am consultat și am dat crez colegului nostru, ceea ce presupun că e bine să se facă și în alte grupuri parlamentare, pentru că de-aia avem membri într-o comisie, ca să avem încredere în formulările pe care ei ni le prezintă. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.