Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 octombrie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Alexandru Pereș
Discurs
## Domnule președinte,
Pe procedură am dorit să iau cuvântul, tocmai pentru că ne contrazicem săptămâna aceasta față de săptămâna trecută.
Săptămâna trecută, din câte țin eu minte – și am și stenogramele –, liderii grupurilor parlamentare au convenit reluarea votului asupra Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2010, iar acest lucru ne este comunicat și nouă, membrii Biroului permanent al Senatului. Iată că se poate. Așa mi se răspunde mie de către domnul secretar general.
De data aceasta însă... Sigur, eu aș putea să spun că dumneavoastră aveți o motivație, nu un lider al unui grup parlamentar a cerut reluarea votului pe acest raport al reexaminării și, sigur, aveți o scăpare.
Pe de altă parte, vreau să vă spun că voi sesiza Biroul permanent, inclusiv pe dumneavoastră, domnule președinte de ședință, inclusiv pe domnul președinte Dan Mircea Geoană, asupra modului diferit de judecare, de la o săptămână la alta, a unor situații care apar în Senat. Poftim, iar suntem la o reexaminare! Data trecută ați fost de acord cu votul pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2010.
Tot astăzi, în Biroul permanent, am aflat că această hotărâre a liderilor grupurilor parlamentare – pe care, nu știu, conform regulamentului, eu nu pot s-o deslușesc încă, este în ceață – dumneavoastră ați neglijat-o și ați trimis reexaminarea, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2010, Camerei Deputaților.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.