Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 septembrie 2007
Informare · Trimis la votul final
Ion Gonțea
Discurs
## Domnule președinte,
Scurt, telegrafic. Eu cred că este util ca să se trimită raportul împreună cu hotărârea către instituțiile specializate ale statului, pentru că nu există nicăieri actul de donație prin care această proprietate a fost transmisă Casei Regale, dacă vreți, reginei Maria, actul de donație făcut în formă autentică, așa cum spune Codul civil.
Există doar acordul de voință că se donează această proprietate de către Consiliul Local Brașov. Nu există, repet, actul acesta. Înscrierile care sunt făcute, în schimb, în Cartea funciară cu privire la această proprietate sunt cu totul neclare. Nu este timpul să facem aici o dezbatere exact cum s-au făcut înscrierile respective.
De aceea, cred că este întemeiat să se trimită, repet, acest material, acest document să fie analizat de către cei specializați. Repet dubiul foarte mare: nu s-a făcut restituirea de către Ministerul Culturii, s-a făcut de către un directoraș care, repet, și-a pus semnătura pe un act, fără să știe ce semnează. Asta este durerea cea mare și trebuie să înțelegem cu toții acest lucru.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.