Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · vot amânat
Nicolae Vlad Popa
Discurs
## Domnule președinte,
Sigur că este o ipocrizie și o spun cu mâna pe inimă. Domnul vicepreședinte – care face lungi comentarii, lungi comentarii în acea poziție și cunoaște foarte bine că în regulament se vorbește despre faptul că aceste comentarii se fac numai de la microfon, și nu de la pupitrul președințial – vorbește despre aberații. Nu este o aberație, este o cerere cât se poate de firească, cât se poate de omenească, pentru că, dacă eu am un interes, nu pot să mi-l susțin eu și să vin în calitatea mea de președinte de comisie și să-l impun.
Nimeni n-a spus aici, eu nu am spus că n-ai voie să votezi. Că un senator n-are voie să facă inițiativă. Dar, dacă dorești să duci discuția într-o altă direcție, procedezi și folosești astfel de metode ca domnul vicepreședinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.