Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 iunie 2025
other · adoptat
Gheorghe Vela
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Domnule președinte,
Spre deosebire de Camera Deputaților, unde deputații se ceartă, dar nu în mod constructiv, iată că la Senat începem să avem consens pe anumite chestiuni care ne privesc pe noi, în special juriștii.
Vreau să adaug la ceea ce a spus domnul Darău12 următoarea chestiune: este binevenită această inițiativă legislativă, inclusiv dintr-un anumit punct de vedere, și anume sunt colegi care își redactează acțiunile, plângerile penale și trebuie să le depună în numărul de exemplare care trebuie să fie semnate olograf. Cu asta aducem o clarificare – e art. 149 din Codul de procedură civilă*, pentru cei care aveți cunoștințe juridice – și scăpăm de o chestiune inclusiv legată de semnarea unor împuterniciri, fie ele conform cu originalul, notariale, sau chiar împuterniciri avocațiale.
De aceea, pentru că