Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 septembrie 2010
other · retras
Alexandru Pereș
Discurs
## Domnule președinte, Stimate colege și stimați colegi,
Prin declarația mea de astăzi, doresc să vă supun atenției proiectul „Educația copiilor romi – calea spre un loc de muncă stabil”, care se desfășoară la nivel de țară și este finanțat de Guvernul României și Uniunea Europeană, în cadrul POSDRU, derulat în baza unui contract de finanțare între Autoritatea de Management a Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) și Agenția Națională pentru Romi. Scopul proiectului îl reprezintă creșterea nivelului de educație al copiilor romi din mediul rural și urban, dar și dezvoltarea capitalului uman pentru includerea pe viitor a acestora pe o piață modernă și flexibilă prin accesul la educație și reducerea fenomenului de abandon școlar timpuriu.
În județul Alba, în anul școlar 2009–2010 au beneficiat de acest proiect 20 de elevi, selecționați dintr-un număr de 300, în urma concursului de dosare și a îndeplinirii criteriilor de selecție. De asemenea, pentru anul 2010–2011, numărul burselor de studii pentru județul pe care îl reprezint a fost mărit la 50 pentru elevii claselor VII–X.
Totodată, importantă în educația copiilor romi este și aducerea copiilor de vârste preșcolare la grădinițe. În acest sens, este de salutat un alt proiect susținut de Agenția Națională pentru Romi, desfășurat în luna august, „Copiii romi se pregătesc pentru grădiniță!”, prin care un grup de 20 de copii de etnie romă, însoțiți de părinți, au participat la activitățile grădinițelor estivale. De acest program beneficiază 860 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, din 43 de comunități defavorizate, aceștia fiind incluși în grădinițele estivale, unde beneficiază de programe de educație preșcolară. Părinții au fost chemați tocmai pentru a înțelege importanța grădiniței în formarea copiilor. De altfel, datele oficiale relevă că înscrierea la grădiniță a copiilor romi (3–6 ani) reprezintă un sfert din media națională (17,2% față de 67%). Știm cu toții că vârsta preșcolară este esențială pentru însușirea cunoștințelor și capacităților afective.
Nu e mai puțin adevărat faptul că educația copiilor este direct influențată de calitatea precară a mediului în care locuiesc. Astfel, Administrația Prezidențială, în Raportul pe 2009 – „Riscuri și inechități în România”, evidenția că, citez, „aproximativ 15% din romi nu au acces la electricitate în casă, față de 2% din toată populația, în zonele urbane doar 27% din romi au apă curentă în casă, față de 90% din cei de alte etnii (...)”.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Declarația mea de astăzi vine și în urma expulzărilor persoanelor de etnie romă din Franța, acțiuni desfășurate în cursul lunii trecute. Doresc să subliniez importanța accesului la educație al copiilor romi, integrarea acestora în societate, formarea lor. Știu că acesta este un proces dificil și lent, dar este necesar ca toți să milităm pentru ca viitoarele generații de copii romi să fie pregătite pentru piața de muncă. Este necesar să preîntâmpinăm abandonul școlar și să nu mai fim puși în situații de genul celei de luna trecută. Și romii sunt cetățeni ai acestei țări, și copiii acestora au dreptul la educație și la un viitor mai bun.