Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 aprilie 2016
other · respins
Anton Doboș
Propunerea legislativă privind diminuarea risipei alimentare (Pl-x 851/2015; retrimisă comisiei)
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Am citit cu atenție propunerea de hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei „Către finalizarea Uniunii bancare” și trebuie să constat că aprecierile favorabile cuprinse în aceasta sunt cu totul justificate. Realizarea Uniunii bancare nu mai este un obiectiv îndepărtat nici pentru statele membre ale Uniunii Europene și nici pentru statele care vor să adere la moneda unică europeană.
Vă reamintesc faptul că România, chiar dacă nu este membră a zonei euro, s-a pronunțat favorabil și a contribuit la acest proces încă de la discuțiile preliminare asupra Uniunii bancare. La nivel național, avem un sistem bancar solid, însă știm cu toții că riscurile majore, sistemice nu se pot evita decât prin efort comun.
Grupul PNL susține acest proiect de hotărâre. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.