Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 martie 2009
other · adoptat tacit
Toni Greblă
Intervenție pe procedură a domnului senator Puiu Hașotti
Discurs
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Am două probleme de ridicat în fața Domniilor Voastre. Prima problemă este legată de faptul că ceea ce au spus distinșii mei colegi ar fi corect, cu condiția ca noi să avem și un alt mod de adoptare a legilor, și anume adoptarea implicită.
Ne aflăm în prezența unei ordonanțe de urgență a Guvernului care a produs efecte, care nu a întrunit, pentru a-și menține efectele în continuare, numărul suficient de voturi, și atunci ea se convertește în proiect de respingere a ordonanței de urgență, dar trebuie să fie adoptat și acest proiect prin vot, nu prin adoptare implicită, ca urmare a votului exprimat anterior la raportul comisiei.
O rugăminte mai am la dumneavoastră, și cu asta închei, când avem de-a face cu astfel de rapoarte care propun respingerea unui proiect de lege, vă rog să explicați mai bine care este modalitatea de vot, pentru că, după părerea mea, votul la acest proiect de lege a fost dat ca urmare a unei interpretări personale a votului la această situație.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.