Sorina Luminița Plăcintă

Domnule președinte, Stimați colegi,

Am intitulat declarația de astăzi „Reîntoarcerea la agricultură – o șansă, poate singura, în vreme de criză”.

Istoria recentă ne vorbește despre o perioadă în timpul căreia țările vestice produceau mult mai multă hrană decât puteau consuma vreodată. În vremea Războiului Rece, statele de pe continentul nord-american sau din Europa de Vest aveau capacitatea să plătească în fiecare an un număr de fermieri care să nu producă mare lucru. Era simplu, guvernul îi oferea fermierului profitul pe un an de zile, iar acesta era liber să dispună de bani aproape cum dorea.

La noi în țară, deși potențialul agricol este uriaș, după revoluție nu s-a făcut mai nimic, dar s-a vorbit mult pe această temă. S-au folosit expresii de genul: „Vin moșierii!”, „Nu ne vindem țara!”, toate acestea cuantificându-se atunci în voturi ușor de obținut. Practic, această ramură economică a fost cumva declarată inutilă. Pare mai ușor să te împrumuți pentru a importa alimente în loc să le produci la tine în țară, dar iată că acum nu ne mai putem permite. În ultima perioadă, piețele mondiale se confruntă cu un fenomen pe care brokerii de la marile burse ale lumii nu l-au putut anticipa. Prețul alimentelor crește continuu: orezul s-a scumpit cu 400% în circa 8 luni, grâul cu 200%, la fel și porumbul. Carnea, zahărul, uleiul s-au scumpit și ele.

În lume au loc câteva fenomene cu adevărat importante: aproximativ 200 de milioane de chinezi încep să-și permită să mănânce zilnic aproape cât europenii, lor li se mai adaugă încă aproximativ 100 de milioane de indieni. Practic, pe piața mondială au apărut câteva sute de milioane de consumatori noi. Acest lucru a creat o presiune asupra structurilor și începe să se ridice o întrebare: câți oameni poate hrăni această planetă?

România este una dintre țările europene cu pământ fertil și cu o climă încă în stare să asigure suficientă hrană pentru o populație mult mai numeroasă decât cea de astăzi.

Uniunea Europeană a alocat României mai multe miliarde de euro pentru agricultură și dezvoltare rurală. Desigur că acești bani nu au cum să fie suficienți pentru transformarea agriculturii românești într-o ramură de vârf a economiei. Prețul crescut al alimentelor ar putea însă deveni un motor al dezvoltării cenușăresei economiei românești. Din păcate, însă statisticile nu mint.

Conform Institutului Național de Statistică, în anul 2008 România a importat din Uniunea Europeană cartofi în valoare de peste 12 milioane de euro, ceapă și usturoi de peste 7 milioane de euro, mere, pere, gutui de peste 27 de milioane de euro.

Chiar nu se mai poate asigura consumul de cartofi, mere și ceapă din producția internă?

Am ajuns, iată, să cheltuim anual aproape 40 de milioane de euro pentru produse care se cultivă la noi în mod tradițional.

Stimați colegi,

Ce putem face noi pentru a regla această stare de fapt? În primul rând, trebuie să identificăm problemele.