Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2011
Declarații politice · respins
Georgică Severin
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
O ascultam și pe doamna senator, am citit textul ordonanței și mă gândeam cum trăim noi într-un regim al paleativelor, al înlocuitorilor.
Vă amintiți, acum 25 de ani, eram obligați să bem cafea cu înlocuitori, celebrul nechezol. Acum ni se oferă sănătate cu înlocuitori, sănătate pe baza efectului placebo, sănătate fără bani.
Pur și simplu, vedem că acest regim al înlocuitorilor la toate nivelurile nu încearcă altceva decât să ne ofere paleative cu care să-și acopere propriile greșeli și incapacitatea organică de a găsi soluții pentru problemele cetățenilor.
În acest context, nu pot să spun altceva decât că a susține acest proiect de lege, deși poate intenția este bună, înseamnă să dăm un certificat de bună purtare, un certificat de admisibilitate unei reforme criminale în sănătate, care a închis zeci de spitale și a lăsat zeci de mii de oameni fără o asistență medicală calificată.
De aceea, propun tuturor grupurilor parlamentare să ne opunem acestui proiect de lege, pentru că el nu este altceva decât un, repet ideea, certificat de bună purtare dat unei reforme criminale.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.