Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 mai 2013
procedural · respins
Alin Păunel Tișe
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 20–25 mai a.c. 19–20
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Aș vrea doar să amintesc plenului Senatului că, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, Guvernul tocmai și-a asumat răspunderea pe o lege foarte importantă, Legea privind restituirea proprietăților.
Ei bine, o minimă dovadă de consecvență a USL ar fi ca, astăzi, această inițiativă care nu face altceva decât să ajute la aplicarea acelei legi să fie susținută de USL. Și am să explic despre ce este vorba. Prin acea lege privind restituirea proprietăților, autoritățile locale, primăriile, respectiv consiliile județene au obligația ca, în termen de maximum doi ani, să-și inventarieze domeniul public și domeniul privat, cu alte cuvinte, tocmai acele terenuri care urmează să fie restituite către proprietari în baza legii pe care tocmai am aprobat-o.
Cadastrarea despre care este vorba în această lege ar ajuta, practic, la aplicarea acelei legi, pentru că, în sfârșit, primăriile ar ști exact ce terenuri au la dispoziție și care pot face obiectul legii retrocedărilor.
Cu alte cuvinte, astăzi, consecventă ar fi această decizie a noastră, a Guvernului, respectiv de a susține o inițiativă care nu face altceva decât să îmbunătățească și să ajute la punerea în aplicare a unei legi pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în urmă cu trei săptămâni.
De aceea, cred că se impune ca astăzi să susținem această propunere legislativă. Dincolo de importanța pentru
cetățeni, pe care o cunoaștem cu toții, este vorba, strict, despre punerea în aplicare a unei legi pe care tot noi am susținut-o prin asumare de răspundere.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.