Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 mai 2011
legislative transmission · respins
Cristian Rădulescu
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Așa este și este bine să respectăm această regulă, dar tot noi, în Biroul permanent și între lideri, am stabilit și o excepție, atunci când există consens. Dacă sunt lucruri consensuale, chiar dacă sunt de natură organică, le putem supune votului dumneavoastră și miercuri, după ora 12.00, așa că la ora 12.00 permiteți-ne să ne consultăm și, dacă, de exemplu, proiectul de hotărâre și, eventual, și acest proiect de lege întrunesc consensul colegilor prezenți, încercăm să le votăm și astăzi, dacă nu, le lăsăm pentru luni, după ora 17.00.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.