Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 iunie 2017
other · retrimis
Silvia Monica Dinică
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Astăzi ar fi trebuit să votăm exceptarea Autorității Naționale de Meteorologie de la aplicarea Legii privind guvernanța corporativă, însă suntem chemați să aprobăm zeci de excepții de la aplicarea acestei legi.
Astfel, companiile de stat se întorc sub controlul numirilor politice, fără transparență și fără criterii de profesionalism.
Printr-un simplu amendament, s-au adăugat zeci de companii, s-au exceptat de la cerințele unui management performant și de la selecția apolitică.
Guvernanța corporativă este un principiu care trebuie aplicat și îmbunătățit continuu, nu unul de la care să găsim frecvent excepții.
Colegii inițiatori invocă siguranța națională: „Acești operatori economici, pe lângă activitatea economică pe care o desfășoară în condiții de piață, trebuie să asigure și sarcinile de mobilizare sau război.” De ce însă nu sunt căutate soluții pentru companiile din industria de apărare, astfel încât să fie clar separate activitatea economică civilă de cea în scop militar?
Vrem protejarea interesului național – putem impune criteriu pentru selectarea membrilor consiliului de administrație deținerea celei mai înalte certificări ORNISS. Nu este nevoie de exceptarea de la aplicarea acestei legi.
Avem companii de interes național care furnizează servicii publice, normele metodologice recunosc perfect că unele companii nu trebuie să urmeze profitabilitatea economică și prevăd indicatori de performanță care pot fi aplicați acestor companii și care nu au deloc de-a face cu indicatorii financiari.
Siguranța națională în cazul companiilor de stat ar trebui să însemne depolitizarea și profesionalizarea managementului.
Siguranța națională înseamnă și crearea și menținerea valorii economice a acestor companii în beneficiul cetățenilor români. Siguranța națională trebuie să însemne și performanță, transparență și integritate în managementul companiilor de stat.
Având în vedere aceste argumente, Grupul parlamentar USR va vota împotriva acestui proiect legislativ și face apel la colegii din celelalte grupuri parlamentare să voteze împotrivă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.