Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 decembrie 2011
other · adoptat tacit
Puiu Hașotti
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi, Au fost puncte de vedere diferite.
Eu cred că există șanse ca la comisie să se facă o armonizare a acestor puncte de vedere. Nu cred că trebuie să ne opunem retrimiterii la comisie. Eu v-aș propune chiar mai mult: să retrimitem la comisie și să fixăm un termen de două săptămâni sau în prima săptămână după ședințele în care dezbatem Legea bugetului de stat, sau în primul plen după ședințele în care dezbatem Legea bugetului de stat să fie introdus pe ordinea de zi acest proiect de lege, și să rezolvăm problema, să mai avem un raport de la comisie. Câtă vreme putem să armonizăm niște puncte de vedere, ar fi păcat să nu retrimitem proiectul de lege la comisie.
Un termen, aceasta era completarea pe care voiam să o fac: termen de două săptămâni.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.