Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Discurs
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Ca și celelalte propuneri, proiectul pe care-l avem acum în discuție a fost supus dezbaterii în fond la cele două comisii, Comisia juridică și Comisia pentru industrii și servicii.
Aș vrea să vă spun că și aici Guvernul a înaintat un punct de vedere prin care nu susține adoptarea inițiativei.
De asemenea, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a dat aviz negativ.
Proiectul dorea să reglementeze Ordonanța nr. 195 privind circulația pe drumurile publice, în sensul instituirii unui sistem de recompensare a conducătorilor auto care, în decursul unui an calendaristic, nu au fost sancționați și nu au cumulat puncte de penalizare prin acordarea pentru anul următor a două puncte față de pragul de 15 puncte pentru care se suspendă exercitarea dreptului de a conduce.
Acest amendament, precum și multe alte amendamente au fost luate în discuție de cele două comisii ca texte cuprinse în analiza comisiei privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, urmând să fie preluate, dacă sunt oportune, în forma finală de amendamente în raportul asupra proiectului de lege menționat.
Prin urmare membrii comisiilor propun plenului Camerei respingerea acestui proiect de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.