Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 iunie 2009
procedural · respins
Toni Greblă
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Ca urmare a vacantării a patru posturi – două de membru titular, două de membru supleant –, am primit solicitarea din partea Biroului permanent și am primit candidaturi pentru aceste posturi, în conformitate cu prevederile legii.
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări i-a audiat pe domnii Marian Niculescu și Decebal Lohan pentru funcțiile de membri titulari în Consiliul Național de Integritate.
De asemenea, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări i-a audiat pe domnișoara Paula GhițescuCocea și pe domnul Marius Cristian Țugurel pentru funcțiile de membri supleanți în Consiliul Național de Integritate.
Ca urmare a verificării candidaturilor depuse, comisia a constatat că îndeplinesc condițiile în vederea numirii de către plenul Senatului în funcțiile de membri titulari a domnilor Marian Niculescu și Decebal Lohan și a numirii în funcțiile de membri supleanți a domnișoarei Paula Ghițescu-Cocea și a domnului Marius Cristian Țugurel.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.