Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 septembrie 2010
other · respins
Petru Filip
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului a dat un aviz favorabil în unanimitate.
Aș vrea să fac două precizări.
În primul rând, este un raport foarte vechi, a fost discutat în luna mai anul curent. Nu știu dacă retrimiterea la comisie până în data de 7 septembrie va putea să rezolve problema, mai ales că, după părerea noastră, din punct de vedere juridic, se trece din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor „Romsilva” în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale. Nu cred că din acest punct de vedere este vreo problemă. Se face dezmembrarea, se trece dintr-o parte în alta. Mai mult decât atât, există un punct de vedere al Ministerului Mediului și Pădurilor, care susține propunerea legislativă, sigur, cu câteva amendamente, care nu știu dacă au fost luate în considerare atunci când s-a întocmit raportul, iar cele două observații, la două articole, erau legate – după părerea noastră a fost o chestiune de formă – de modul în care se trece din domeniul public al statului în domeniul public al administrațiilor publice locale.
Deci noi – cel puțin Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, sigur, parte interesată, pentru că administrațiile publice au solicitat, de
fapt, această trecere – nu vedem de ce, în acest moment, nu putem să votăm în plenul Senatului această propunere legislativă, urmând ca după aceea Guvernul să găsească, la solicitările fiecărei unități administrativ-teritoriale, modalitățile concrete de a trece ceea ce fiecare cere și, sigur, după aceea se poate rezolva prin hotărâre de guvern acest lucru. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.