Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Eugen Dicones Curteanu
secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimate doamne și stimați domni senatori,
Proiectul de lege supus atenției dumneavoastră vizează completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2010 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a infrastructurii.
În completările aduse acestei ordonanțe de urgență a Guvernului se precizează explicit beneficiarii finali ai investițiilor, se asigură cadrul legal prin care investițiile complexe care sunt realizate prin Programul național de dezvoltare a infrastructurii să poată fi realizate și pe terenuri proprietate privată, dar și cadrul legal pentru transferul final al investițiilor realizate prin PNDI, în proprietate sau administrare, către beneficiarii finali.
De asemenea, se precizează în cadrul actului normativ supus atenției dumneavoastră cine realizează efectiv aceste investiții.
Prin urmare, având și un raport de admitere, vă rugăm să fiți de acord cu proiectul de lege supus atenției dumneavoastră.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.