Consider că, în urma rotativei din Guvern, de săptămâna trecută, s-au întâmplat și două lucruri bune.* În primul rând, mă bucur că din Guvern nu mai face parte domnul Bogdan Aurescu, fostul ministru de externe. Domnul Aurescu a avut o activitate în care nu a reprezentat deloc interesele statului român.12 Dimpotrivă, prin acțiunile sale a adus deservicii și prejudicii enorme intereselor naționale.*
Vă amintesc câteva dintre acțiunile sale necorespunzătoare:
1. Și-a dat acordul la solicitarea Ucrainei să adâncească canalul Chilia–Reni, permițând crearea unui canal navigabil concurent brațului Sulina, încălcând prevederile Tratatului Dunării de la Belgrad.*
A ținut secretă solicitarea Ucrainei și a răspuns afirmativ, tot în secret. Nici acum opinia publică nu cunoaște termenii acordului emis de Ministerul de Externe sub conducerea lui Bogdan Aurescu.
Prejudiciile economice ale României sunt uriașe.
2. Nu a intervenit deloc pentru apărarea drepturilor românilor din Ucraina atunci când s-au închis școlile de
predare în limba română și nici atunci când preoților li s-a interzis să folosească limba română în biserici.
Ucrainenii din România au toate drepturile la învățământ, religie și reprezentare în Parlament.
Românii din Ucraina nu au niciun drept și sunt supuși unui proces violent de deznaționalizare.
De asemenea, nu a făcut absolut nimic pentru apărarea drepturilor românilor din Valea Timocului, Serbia, care nu au dreptul nici la educație, nici la servicii religioase în limba română.
3. La întâlnirea de la Kiev din august 2021, când a reprezentat România, împreună cu Florin Cîțu, premierul de atunci, nu a avut nicio reacție la declarațiile președintelui Ungariei, care a spus că înțelege pierderea Crimeii de către Ucraina, deoarece așa a pierdut și Ungaria Transilvania.
Condițiile au fost total diferite în cazul Transilvaniei, existând documente juridice și recunoașterea tuturor părților, inclusiv a marilor puteri, după pierderea războiului de către Ungaria.
4. S-a alăturat unui grup de nouă țări – toate fondatoare ale Uniunii Europene –, solicitând renunțarea la dreptul de veto în luarea deciziilor privind securitatea și relațiile externe. Acest lucru aduce deservicii majore țării noastre, renunțându-se practic la singurul mijloc de presiune pe care îl aveam și noi.
5. A permis autorităților ucrainene ca, la reorganizarea administrativă, românii să fie împărțiți în mai multe unități administrative, lucru care contravine Convenției-cadru privind protecția minorităților naționale.
Spre exemplu, Bulgaria a contestat această reorganizare și a forțat autoritățile ucrainene să lase toți etnicii bulgari în aceeași unitate administrativ-teritorială.
Al doilea lucru bun în rotativa guvernamentală consider că este înlocuirea din postul de consilier al prim-ministrului pentru probleme de antisemitism a domnului Alexandru Muraru, președintele filialei PNL Iași.
Pe parcursul activității sale, domnul Muraru a adus deservicii majore României, exagerând în mod conștient așazisul „pericol antisemit” din țara noastră.*
În România nu există activități antisemite. Pot exista cel mult aspecte izolate de huliganism sau alte fapte care contravin liniștii publice, care sunt efectuate de indivizi izolați și care deranjează pe toată lumea.
Sunt sigur că serviciile secrete israeliene, care sunt foarte bine informate, cunosc realitățile din România.
Cred că românii sunt, poate, cel mai îngăduitor și iertător popor*; doar dacă amintim câteva nume dintre conducătorii celor mai importante instituții ale statului, ne dăm seama că numărul reprezentanților minorităților în conducerea țării este foarte mare*:
- Klaus Iohannis – Președintele țării;
- Kelemen Hunor – până de curând prim-viceprim-
- ministru;
- Edward Hellvig – șeful SRI;
- Codruța Kövesi – fost procuror-șef;
- Raed Arafat – șef la Situații de Urgență;
- Clotilde Armand – primarul sectorului 1;
- Dominic Fritz – primarul Timișoarei. Și lista poate continua.
Faptul că aceste două persoane nu mai fac parte din noul Guvern este un semn foarte bun.*
- Vă mulțumesc.
Dumitru Flucuș, deputat AUR, Circumscripția nr. 8 Brașov.
Voce
voce proprie
Marker
Cadru
Justificarea se bazează pe interesele specifice ale grupului etnic român din afara granițelor.
„Nu a intervenit deloc pentru apărarea drepturilor românilor din Ucraina atunci când s-au închis școlile de predare în limba română”