Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 decembrie 2014
Informare · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Cred că se impune o intervenție vizavi și de ultima intervenție și de intervenția domnului ministru Bode.
Nu mai este o chestiune de opțiune, stimați colegi!
Energia regenerabilă este deja o țintă asumată de către toate statele membre, mai ales de către România. Din fericire, în cadrul statelor Uniunii Europene, state precum Germania – are 11% energie regenerabilă din total energie, Franța – are 12,5%, România deja se apropie de 20% din total consum de energie. Însă ținta pentru următoarea decadă este de 27%, cu alte cuvinte aceasta este viziunea Uniunii Europene, care a trecut de la etapa de dezbatere, de opțiune: este o obligație.
Pentru noi însă nu aceasta este problema, iar noi am respins acum această propunere nu pentru că nu s-ar susține energia regenerabilă în această țară. Nu am susține, nu, pentru că cea mai mare problemă în privința energiei regenerabile este impredictibilitatea cadrului legislativ. Or, noi avem două ordonanțe în acest moment în dezbatere în interiorul Parlamentului, care se adresează tocmai încercării de a elimina intervențiile din ultimii ani, care au creat impredictibilitate și neîncredere.
Culmea, neîncrederea este generată într-un domeniu în care până acum s-au investit 6,7 miliarde de euro. De la Legea nr. 220/2008, când erau 47 de MW, astăzi vorbim de 4.800 de MW investiți.
Vă rog să-mi mai dați un singur exemplu de domeniu economic în care, odată promovată legea, au apărut investiții din afara bugetului, din afara României, la nivelul a 4.800 de MW. 4.800 de MW înseamnă de exact trei ori puterea instalată de la Cernavodă, da?
Dar, aș vrea însă să subliniez un lucru: cheia este să nu demonizăm o tehnologie și să idolatrizăm altă tehnologie. Noi aici suntem obligați să privim la un mix optim de energie și un mix optim de tehnologii. Nu putem spune că doar energia eoliană, doar energia regenerabilă... Nu. Avem nevoie deopotrivă și de cărbune, și de gaze, și de hidro, și de nuclear. Toate au rolul lor în mixul optim de energie al unei țări.
De aceea, stimați colegi, astăzi noi am respins această propunere, pentru că ea nu făcea decât să afecteze și mai mult și să creeze impredictibilitate și vă invităm la dezbaterile comisiei, unde avem celelalte două ordonanțe în dezbatere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.