Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 septembrie 2010
procedural · respins
Vasile Mustățea
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 4–9 octombrie a.c.
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Dacă într-o ședință anterioară a Parlamentului am fost nevoit să critic Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010, de data aceasta sunt obligat să-i aduc și câteva aprecieri, pentru că prevederile din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 vin în susținerea punctului nostru de vedere, acela de a nu susține acest proiect de lege.
Despre ce este vorba? La art. 14 s-au introdus două alineate noi, care obligă ordonatorii principali de credite ca la elaborarea bugetului să aibă în vedere să asigure creditele bugetare necesare plăților restante înregistrate la sfârșitul anului. Alin. (8) chiar interzice ordonatorilor principali de credite să efectueze plăți în anul curent, înainte să achite toate plățile restante înregistrate la 31 decembrie din anul precedent.
Mai mult, Legea finanțelor publice locale – putem să-i spunem așa – prevede în mod clar că în luna decembrie a anului bugetar respectiv, la sfârșitul anului, bugetul general consolidat al unității administrativ-teritoriale trebuie să îndeplinească următoarea condiție: suma veniturilor încasate, a tragerilor din împrumuturi și a excedentelor din anii precedenți să fie mai mare decât suma plăților efectuate în anul respectiv, plus restanțele înregistrate la 31 decembrie.
Aceste prevederi coroborate ne duc la concluzia că niciodată nu putem să ajungem la insolvență dacă se respectă această disciplină financiară. Mai mult, Legea nr. 273/2006 prevede în mod clar că, la fiecare unitate administrativ-teritorială, Curtea de Conturi trebuie să facă audit, să constate dacă s-a respectat această condiție.
În afară de asta trebuie să mai ținem cont de un lucru, Legea nr. 215/2001 îi conferă primarului, în afara atribuțiilor pe care le are în calitate de primar, și unele atribuții în calitate de reprezentant al statului. Nu mă refer aici decât la câteva: autoritate tutelară, ofițer de stare civilă, recensământ, organizarea și desfășurarea alegerilor, situații de protecție civilă, situații de urgență și așa mai departe.
După cum spune proiectul de lege, administratorul judiciar îi cenzurează primarului deciziile privind cheltuielile și, în anumite cazuri, chiar îi poate suspenda calitatea de ordonator principal de credite. Cred că dacă adoptăm proiectul în forma aceasta îl punem pe primar în situația de a nu-și putea realiza atribuțiile de reprezentant al statului, întrucât pe administratorul judiciar nu-l interesează decât raționalizarea cheltuielilor și poate neglija realizarea acestor atribuții care sunt strict necesare.
Acestea sunt câteva argumente. Și eu sunt curios să-mi spună domnul secretar de stat ce se întâmplă dacă, după trei ani, administratorul judiciar nu reușește să pună în aplicare un plan de redresare, iar unitatea administrativ-teritorială rămâne în continuare în insolvență? Pentru că eu, cel puțin, în textul legii nu am văzut așa ceva.