Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 septembrie 2007
Informare · Trimis la votul final
Petru Călian
Discurs
## Domnule președinte,
Stimați colegi,
De foarte multe ori ne plângem și spunem că Parlamentul României nu are credibilitate în fața electoratului și în fața poporului român, în general.
Este adevărat și se și justifică această neîncredere. Haideți să încercăm să nu mai facem lucruri trăsnite și astăzi, și așa cum în urmă cu circa doi ani am dat sau a fost doar o tentativă..., pentru că Curtea a respins această lege, mă refer evident la acele păduri care trebuiau să fie date Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înalt Preasfinției Sale Pimen...
A fost o mare gafă, s-a încălcat Constituția.
Acest bun care este un bun de interes național, și știm cu toții acest lucru, ar urma să-l pierdem la fel cum, de exemplu, în municipiul Cluj-Napoca am pierdut aproape întreg centrul istoric. Până când?
Ar fi bine să stăruim puțin mai mult și, când vorbim de bunuri de interes național, să fim puțin mai atenți, să fim puțin mai rezervați și, dacă găsim soluții, să le aplicăm, astfel încât aceste bunuri să rămână cu destinația pe care o au și acum.
Pe cale de consecință, haideți să nu mai greșim și să ne recâștigăm credibilitatea în fața cetățenilor!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.