Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 aprilie 2011
procedural · retras
Marius Petre Nicoară
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
Stimați colegi,
Declarația mea politică se intitulează „Politica sănătății ne îmbolnăvește”.
Într-un stat civilizat, Ministerul Sănătății construiește, în timp, programe de prevenție și politici publice care dezvoltă constant sistemul de sănătate. România trăiește, paradoxal, o situație în care tocmai Ministerul Sănătății este dușmanul numărul unu al bolnavilor și al celor care apelează la sistemul public de sănătate.
Pe principiul liniilor ferate, pe care le vindem la fier vechi în loc să le facem funcționale, desființăm spitale sau le transformăm în aziluri pentru bătrâni.
Comportamentul ministerial aberant merge până acolo încât pune efectiv pe fugă personalul medical și pe cei internați, pentru că astăzi se operează într-un spital, iar în ziua următoare primesc ordin să se mute.
Eu nu știu ce contract de manageriat au cei care conduc spitalele, dar știu sigur că autoritățile locale, în grija cărora stau spitalele, nu au avut niciun cuvânt de spus în toată operațiunea transformării unităților spitalicești.
Au fost și excepții, desigur, dar acolo unde primarii sau președinții de consilii județene au avut influență și făceau parte din PDL sau acolo unde presiunea mediatică a fost prea mare.
Eram convins că acest subiect va fi astăzi pe agenda multora dintre noi, aici, la Parlament. Nici nu se putea altfel, pentru că la audiențe am primit fiecare dintre noi oameni săraci, disperați, care urmau să fie obligați să străbată kilometri întregi până la cel mai apropiat spital, și nu vorbesc despre simple controale de rutină, ci despre cazuri grave, de la cazuri de dializă la cele de diabet sau cancer, care trebuie monitorizate și verificate periodic sau care necesită internare din timp în timp.
Ce credeți că le pot răspunde acestor oameni? Ce credeți, stimați colegi din arcul guvernamental din care faceți parte, și care ar putea să fie răspunsul pentru acești oameni? Aș vrea să-l întreb și pe domnul ministru unde este eficiența acestor mișcări. Vreau să aflu cifre reale. Ce economie s-a realizat sau se preconizează că se va realiza?
Mai vreau să știu dacă merită această economie, cu suferința atâtor oameni.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.