Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 aprilie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Mihăiță Calimente
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Din ce în ce mai tare încep să cred că Partidul Democrat a uitat că a fost la guvernare. Vreau să le aduc aminte colegilor mei că Guvernul Boc a fost campion absolut al ordonanțelor de urgență. Cred că toate guvernele de după 1989 însumate nu au dat atâtea ordonanțe de urgență câte a dat Guvernul Boc și acum să vii și să spui că acest Guvern a dat nu știu câte ordonanțe de urgență... Asta, așa, ca să ne aflăm în treabă.
Iar, pe de altă parte, tot colegii noștri s-au obișnuit că nu Parlamentul este cel care legiferează, nu Guvernul este cel care concepe și politicile economice și are inițiativa Programului de guvernare, ci Curtea Constituțională, pentru că Domniile Lor au introdus în această ecuație și Curtea Constituțională, care Curte Constituțională nu a mai stat să vadă dacă o lege este constituțională sau nu este constituțională, ea a judecat pe oportunități. Și în sensul acesta se dorește în continuare ca această Curte Constituțională să fie un arbitru și ea să hotărască dacă o lege este bună sau nu, dacă este oportună sau nu este oportună, dacă trebuie să facem un lucru sau nu trebuie să-l facem.
Asta ați făcut și anul trecut, asta ați făcut și în anii dinainte și probabil că vreți să continuați. Eu cred că fiecare putere a statului trebuie să-și intre în atribuții, iar Curtea Constituțională să fie Curte Constituțională, să vadă dacă legile sunt constituționale, și nu să guverneze.
Sunteți ambivalent, am înțeles, da.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.