Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2016
Informare · respins
Iulian Iancu
Discurs
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Din nou Comisia juridică, precum și Comisia pentru industrii au fost sesizate în dezbatere în fond cu această propunere legislativă.
Senatul a respins-o, Guvernul nu a susținut-o.
Proiectul de lege se adresează obligației de a deține o trusă medicală, în sensul că dorește eliminarea acestei obligații atât pentru trusa medicală de prim ajutor, cât și pentru stingătorul de incendiu pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul.
Propunerea legislativă încalcă flagrant prevederile Directivei nr. 126/2006 a Comisiei Europene și a Consiliului din 22 decembrie 2006 privind permisele de conducere.
În consecință, membrii comisiilor propun plenului respingerea propunerii legislative.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.