Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2016
Camera Deputaților · MO 131/2016 · 2016-09-19
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților
Informare privind afilierea domnului deputat Aurelian Mihai la Grupul parlamentar al UNPR
Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic al României (Pl-x 705/2015; rămasă pentru votul final)
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului (Pl-x 553/2015; rămasă pentru votul final)
· Informare · respins
· Informare · informare
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· other
66 de discursuri
Declar deschisă ședința de azi a Camerei Deputaților și anunț că, din totalul celor 355 de deputați, până în acest moment și-au înregistrat prezența 278.
La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei, vă informez că au fost distribuite deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților din zilele de luni, 19, și marți, 20 septembrie 2016; programul de lucru pentru perioada 19–24 septembrie 2016; lista rapoartelor
depuse în perioada 13–19 septembrie 2016 de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Cameră și care urmează să fie avizate de comisiile permanente.
Avem o informare – domnul deputat Mihai Aurelian, deputat PNL, ales în Colegiul uninominal nr. 1, Circumscripția 43 Diaspora: „Vă aduc la cunoștință că, începând cu data de 13 septembrie 2016, voi activa ca deputat în Grupul parlamentar al Uniunii Naționale pentru Progresul României – Grupul progresist.”
Vă mulțumesc.
Intrăm în dezbateri.
23. Propunerea legislativă pentru completarea Legii
nr. 46/2008 –Codul silvic al României.
- Inițiatorii? Nu sunt. Comisia? Domnul deputat Munteanu.
Raportul este comun – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia pentru mediu și echilibru ecologic.
Senatul a respins propunerea legislativă în ședința din 13 octombrie 2015.
La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, punctul de vedere negativ al Guvernului, avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.
Cele două comisii, în ședințe separate, au analizat acest proiect de lege. Cu majoritate de voturi, propun respingerea acestui proiect.
Camera Deputaților este Cameră decizională, iar propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Mulțumesc. Dezbateri generale. Domnul Tinel Gheorghe.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Aș fi vrut să fie astăzi în sală și reprezentantul Guvernului, pentru că are raport de respingere, într-adevăr, dar o întrebare se naște totuși în urma lecturării proiectului de act normativ și a dezbaterilor care au avut în comisiile de specialitate.
Eu întreb așa: pentru proprietarii de păduri care au suprafețele în grupa I funcțională, unde sunt interzise exploatările de masă lemnoasă, ce măsuri ia Guvernul să compenseze lipsa volumului de masă lemnoasă de care ar trebui să se bucure, în urma exploatării, proprietarul respectiv? Pentru că inițiativa legislativă prevedea și o scutire de impozit pentru acele suprafețe. Dacă tot nu mă bucur de uzufruct, atunci măcar scutește-mă de impozit! Eu plătesc impozit, dar nu mă lași să mă bucur de proprietatea mea.
Deci eu cred că această chestiune ridicată de colegii mei, prin această inițiativă legislativă, va trebui să-și găsească soluție, rezolvare. Sunt aproape două milioane de hectare de pădure în țara asta, pentru care statul român nu are o soluție în momentul acesta pentru a compensa această lipsă de beneficii pentru proprietari.
Celălalt argument, că pentru a permite transportul și pentru a obține avizul în vederea efectuării transportului de masă lemnoasă trebuie să te duci pe legea specială, Legea transportului, este corect, într-adevăr. Dar, cu privire la scutirea de impozit pentru proprietățile..., mă refer la suprafețele de pădure pentru care nu se reglementează procesul de producție, va trebui să găsim soluții.
Alte intervenții dacă sunt? Nu sunt.
Inițiativa merge la vot final, cu propunere de respingere.
24. Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzăriicumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului.
Inițiatorii? Comisia? Domnul Munteanu.
Raportul este comun – Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.
Senatul a respins inițiativa legislativă în ședința din 29 iunie 2015.
Consiliul Legislativ a avizat negativ această propunere.
Cu unanimitate de voturi, cele două comisii propun plenului respingerea acestei inițiative.
Legea face parte din categoria celor organice.
Dezbateri generale? Vă rog, domnul deputat.
Grupul Partidului Național Liberal nu susține acest proiect de lege și considerăm că legislația actuală este cuprinzătoare în acest domeniu.
De asemenea, credem că Agenția Domeniilor Statului trebuie să aibă o rigoare mai mare în ceea ce privește administrarea terenurilor respective, dar nu toate reglementările care țin de o anumită agenție trebuie să treacă prin Parlament și să fie reglementate printr-o lege. Vă mulțumim.
Mulțumesc.
Alte intervenții la dezbateri generale? Nu sunt.
Vot final.
25. Propunerea legislativă privind modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 108/2014 privind transportul rutier de produse agricole vegetale pe drumurile publice.
- Inițiatorii?
Comisia?
Domnul Munteanu.
Stimați colegi,
Raportul este comun – Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.
Senatul a respins proiectul de lege în ședința din 12 mai 2015.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege. Comisiile propun respingerea acestei inițiative legislative. Legea face parte din categoria celor organice. Vă mulțumesc.
Mulțumesc. Dezbateri generale? Domnul Tinel.
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Aici, la această inițiativă legislativă, în plenul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice am constatat că este vorba de o dublă reglementare. Este vorba de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, circulația pe drumurile publice, care deja reglementa aceste aspecte invocate în inițiativa legislativă și acesta a fost motivul pentru care am respins proiectul de act normativ.
Mulțumesc.
Alte intervenții? Nu sunt.
Vot final.
26. Propunerea legislativă pentru modificarea și
completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000. Inițiatorii? Vă rog. Domnul Guran.
Pentru Legea nr. 69/2000 am venit cu o propunere de modificare, având în vedere evoluția sportului din România.
Cred că niciunul dintre noi nu a fost indiferent la ce am văzut la olimpiadă, unde am ajuns noi de pe primele locuri din lume și ce se întâmplă cu sportul românesc. Cred că mulți dintre noi am avut o seară, chiar o noapte, neplăcută, când ne-a eliminat Albania de la Campionatul European. Și, sincer, ca om care mă ocup sau, mai bine spus, m-am ocupat o lungă perioadă de timp de sport, vă spun că toate aceste lucruri se întâmplă din cauza faptului că sportul, la nivel de copii, la noi, este la pământ.
Este adevărat că am fost deranjați de acele rezultate, este adevărat că în momentele acelea patriotismul pentru noi a fost foarte important. Dar, din păcate, în momentul în care unii dintre noi au anumite inițiative, nu reacționăm cum trebuie.
Aici ce am venit să spun? Un singur lucru în legea aceasta. Pentru acele programe care se realizează la nivel de localități, în care se alocă niște bani de către primării unor entități sportive, ONG-uri, care se ocupă de copiii aceia mici de cinci-șase ani, de la Ciorogârla sau de unde or fi, să-i pregătească în diverse sporturi, nu se cer bani în plus, ci doar pentru cheltuieli eligibile, să poată să pună acel om care se ocupă de activitate și salariul unui antrenor.
Din păcate, am rămas total surprins – de două ori am ieșit să cer să facem acest lucru –, am rămas surprins total de răspunsul Guvernului. Și vă spun, poate sunteți puțin atenți, ce spune Guvernul; zice: nu s-a stabilit sursa de finanțare.
Oameni buni, nu s-au cerut bani în plus! Au zis: acolo unde se pun aceste cheltuieli, să aibă dreptul ăla, în loc să treacă bannere și să meargă la o firmă să se roage: fă, mă, niște bannere, că eu, ca să pregătesc copiii ăștia, în mod
normal, nu am nevoie de bannere, am nevoie de un antrenor calificat să-i pregătească...
În loc să facă tot felul de jonglerii ca să poată să plătească un om să se ocupe de copiii ăia, care, poate, din milioane de copii, ajung unii mari sportivi, avea voie să treacă direct: mă, îi dau un salariu. Răspunsul este că nu am stabilit sursa. Nu se cer bani în plus, ci aceiași bani.
## Comisia?
Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport. Domnul Diaconu.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Cu adresa Pl-x 32 din 9 februarie 2015, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a primit spre dezbatere în fond Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului – Pl-x 32/2015.
Pentru întocmirea raportului, comisia a analizat avizele primite de la Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru muncă și protecție socială, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, precum și avizul Consiliului Legislativ și punctul de vedere al Guvernului.
Această propunere legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea alin. (2) al art. 69 al Legii educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare.
Scopul propunerii este acela de a asigura includerea cheltuielilor salariale care se acordă participanților la acțiunile de pregătire sportivă în categoria cheltuielilor eligibile, în cazul finanțărilor nerambursabile provenite din fonduri publice acordate de autoritățile administrației publice locale pentru activități nonprofit de interes general.
Camera Deputaților este Cameră decizională, iar, în urma dezbaterii din ședința din 8 decembrie 2015, comisia a propus, cu 8 voturi pentru, 5 împotrivă și două abțineri, menținerea raportului de respingere adoptat inițial, din următoarele considerente: așa cum au spus și antevorbitorii, inițiatorii nu indică sursa de finanțare, iar, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.446 din 2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările și completările ulterioare, antrenorii naționali și sportivii de înaltă performanță pot beneficia de sprijin financiar pe perioada acțiunilor de pregătire și participare în competițiile sportive.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc. Dezbateri generale? Domnul Tinel.
Vă solicit retrimiterea la comisie două săptămâni.
Vă rog, vot pentru... pentru retrimiterea la comisie. 138. Împotrivă? Unanimitate. Două săptămâni la comisie.
27. Propunerea legislativă privind răspunderea ministerială.
Inițiatorii? Nu. Comisia juridică, de disciplină și imunități. Vă rog.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Raport asupra Propunerii legislative privind răspunderea ministerială
Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond cu propunerea legislativă.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins inițiativa legislativă.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă. Guvernul, din păcate, nu a transmis punctul de vedere. Propunerea legislativă are ca obiect reglementarea cazurilor de răspundere și a pedepselor aplicabile membrilor Guvernului, propunându-se abrogarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările ulterioare.
Membrii Comisiei juridice au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea Propunerii legislative privind răspunderea ministerială.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc. Dezbateri generale? Nu sunt.
Vot final, respingere.
28. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.
Din partea inițiatorilor? Nu.
Comisia, juridică sau agricultură. Domnul Munteanu.
Raportul este comun, este raport suplimentar – Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul a respins propunerea legislativă în ședința din data de 24 noiembrie 2010.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil, cu observații și propuneri, această inițiativă.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin adresa nr. 201 din 14 martie 2013, a transmis un punct de vedere prin care nu susține adoptarea propunerii legislative, întrucât există legislație în domeniu.
În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea acestei inițiative legislative.
Legea este din categoria celor organice.
Mulțumesc. Dezbateri generale? Nu.
Vot final, respingere.
29. Propunerea legislativă privind întreținerea terenurilor intravilane ce fac obiectul proprietății particularilor.
Inițiatorii? Comisia?
Doamna deputat. Vă rog.
Notă asupra Propunerii legislative privind întreținerea terenurilor intravilane ce fac obiectul proprietății particularilor
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate pe fond în raport cu Propunerea legislativă privind întreținerea terenurilor intravilane ce fac obiectul proprietăților particulare, trimisă cu adresa Pl-x 229 din 29 aprilie 2014.
Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României și alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în ședința din 23 aprilie 2014.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă, cu observații și propuneri.
Guvernul României nu susține adoptarea propunerii legislative.
Comisia pentru mediu și echilibru ecologic a transmis un aviz negativ.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea unor obligații în sarcina deținătorilor de terenuri virane sau de construcții începute și nefinalizate în intravilan.
În conformitate cu prevederile art. 61 și art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au examinat inițiativa legislativă, expunerea de motive și punctul de vedere al Guvernului în ședințe separate.
Cu ocazia dezbaterilor, membrii comisiilor au constatat că, în prezent, există cadrul legal cu același obiect de reglementare.
În urma dezbaterilor, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, un vot împotrivă, să supună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative privind întreținerea terenurilor intravilane ce fac obiectul proprietății particularilor.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Mulțumesc. Dezbateri generale. Vă rog.
## Stimați colegi,
Grupul Partidului Național Liberal susține acest proiect de lege, pentru că este unul benefic comunității. Proiectul nu face altceva decât să instituie obligații din partea proprietarului, ca, atunci când este notificat de trei-patru ori în decurs de 90 de zile, să poată să-și facă, să fie obligat, de fapt, să-și facă curățenie pe acel teren și, dacă nu, primăria să poată solicita judecătoriei să-i permită să intre pe acel teren să facă curățenie și acea notă de plată să fie instituită în sarcina proprietarului respectiv.
Nu există o astfel de reglementare și vă pot spune asta pentru că am făcut foarte multe interpelări în legătură cu terenurile din zona urbană, inclusiv Parcul IOR din București, unde există o zonă plină de șobolani, nederatizată ș.a.m.d. și proprietarii nu fac niciun fel de acțiune, nu iau niciun fel de măsură, în continuare autoritățile fiind disperate că nu au mijloc legal pentru a-i obliga să-și facă curățenie.
Am auzit mai devreme că ar exista deja legislație în domeniu. Păi, dacă ar exista legislație în domeniu, de ce nu s-ar rezolva problemele acestea în toate orașele unde sunt terenuri virane, neîngrijite și care reprezintă focare
de infecție? Pentru că fiți siguri că proprietarii, dacă ar fi amendați și ar simți aceste amenzi, ar fi cu mai mare grijă față de proprietatea lor.
Deci, nederanjând pe nimeni, cred că propunerea de respingere nu este întemeiată, având în vedere că nu e ceva neconstituțional să ceri unei judecătorii ca un proprietar să poată să-și facă curățenie pe terenul respectiv sau primăria să facă curățenie pe acel teren și mai departe nota respectivă să apară în sarcina proprietarului.
Deci vă rog, în măsura în care puteți și aveți dispoziție să citiți proiectul de lege, să susțineți contrariul a ceea ce comisia a cerut, adică să votăm această lege și să respingem proiectul care a venit de la comisie.
Mulțumesc.
Alte intervenții? Domnul deputat Iacoban.
Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Nu mă îndoiesc de buna-credință a colegilor noștri, a inițiatorilor, doar că sunt câteva probleme, pe care le-au consemnat, de altfel, și Consiliul Legislativ, și Guvernul.
În prezenta lege există anumite noțiuni care nu sunt definite. Când vrei să introduci o nouă noțiune în legislație, o definești și vă dau exemplu: proprietatea particularilor sau terenurile intravilane. Eu știu că proprietatea este publică sau privată, în niciun caz particulară.
De asemenea, în expunerea de motive sunt câteva cauze care nu justifică pe deplin textul depus. Deci e o problemă de procedură legislativă și de text.
Prin urmare, propun respingerea acestui text de lege, susțin respingerea acestui proiect de lege și, eventual, inițiatorii să facă un alt text mult mai aplicabil. Mulțumesc.
Vă rog, domnule.
## Domnule președinte,
Având în vedere opiniile divergente, v-aș propune retrimiterea la comisie pentru două săptămâni. Sper că sunt de acord și colegii noștri.
Vot pentru retrimiterea la comisie două săptămâni. Voturi pentru?
7.
Împotrivă? 12 împotrivă. Propunerea a fost respinsă. Mulțumesc.
30. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (2) și (5) ale art. 90 din Legea nr. 188/1999, republicată, privind Statutul funcționarilor publici.
Inițiatorii? Nu.
Comisia juridică..., Comisia pentru muncă.
Raport comun susținut de Comisia juridică, Comisia pentru administrație, Comisia pentru muncă
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în ședința din 15 aprilie 2014.
Consiliul Legislativ a avizat negativ inițiativa legislativă. Guvernul României a transmis un punct de vedere cu nr. 83/17 ianuarie 2014 prin care nu susține adoptarea propunerii legislative.
Membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative.
Legea face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
Mulțumesc. Dezbateri generale. Nu sunt.
Vot final.
31. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 71 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Inițiatorii? Comisia?
Domnule președinte Iulian Iancu.
Domnule președinte, Domnule deputat Munteanu,
Stimați colegi,
Comisia juridică, de disciplină și imunități, precum și Comisia pentru industrii și servicii au fost sesizate în dezbatere în fond cu proiectul de lege menționat. De asemenea, aș vrea să subliniez, pentru colegii noștri, că Senatul a respins propunerea legislativă, Guvernul nu o susține.
Obiectul de reglementare este referitor la circulația pe drumurile publice și încearcă să aducă modificări privind exceptarea mașinilor și utilajelor autopropulsate utilizate în lucrările agricole de la accesul și deplasarea pe drumurile naționale.
Nu se justifică o astfel de propunere, pentru că prevederile legale actuale reglementează deja modalitatea de deplasare a acestor mașini și utilaje, precum și obligațiile autorităților publice locale, ale conducătorilor unor astfel de vehicule.
În consecință, membrii comisiilor propun plenului respingerea propunerii legislative.
Dezbateri generale.
Nu sunt.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Din nou Comisia juridică, precum și Comisia pentru industrii au fost sesizate în dezbatere în fond cu această propunere legislativă.
Senatul a respins-o, Guvernul nu a susținut-o.
Proiectul de lege se adresează obligației de a deține o trusă medicală, în sensul că dorește eliminarea acestei obligații atât pentru trusa medicală de prim ajutor, cât și pentru stingătorul de incendiu pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul.
Propunerea legislativă încalcă flagrant prevederile Directivei nr. 126/2006 a Comisiei Europene și a Consiliului din 22 decembrie 2006 privind permisele de conducere.
În consecință, membrii comisiilor propun plenului respingerea propunerii legislative.
Mulțumesc. Dezbateri generale? Nu sunt. Respingere, vot final.
33. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Comisia.
Vă rog, domnule deputat.
## Domnule președinte,
Stimați colegi,
Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru industrii și servicii au fost sesizate spre dezbatere în fond cu proiectul de lege mai sus menționat.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins proiectul.
Guvernul României, conform punctului de vedere transmis, nu susține adoptarea propunerii legislative.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin. (4) al art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195, în sensul instituirii sancțiunii „radierii definitive din circulație” a autovehiculului, în situația în care noul proprietar nu a transcris transmiterea dreptului de proprietate asupra acestuia, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului respectiv.
Mulțumesc. Dezbateri generale.
În urma dezbaterilor, membrii celor trei comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună Camerei respingerea propunerii legislative.
Vot final.
32. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Comisia, domnule președinte Iancu, vă rog.
Dezbateri generale? Nu sunt. Vot final. 34. Proiectul de lege pentru completarea art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Comisia juridică sau drepturile omului. Vă rog, domnule deputat.
Mulțumesc.
Raport comun asupra Proiectului de lege pentru completarea art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare
Comisia juridică a fost sesizată împreună cu Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, în sensul prevederii posibilității cetățenilor aparținând minorităților naționale cu domiciliul în unități teritorial-administrative în care aceștia au pondere de peste 20% de a se adresa în limba lor maternă, în scris și oral, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și de a primi răspuns în aceeași limbă.
Guvernul României nu susține.
Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a avizat nefavorabil.
Membrii Comisiei pentru drepturile omului au hotărât respingerea proiectului.
Comisia juridică, de disciplină și imunități a hotărât respingerea proiectului de lege.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Mulțumesc. Dezbateri generale? Nu sunt.
Vot final.
35. Propunerea legislativă privind organizarea și exercitarea profesiei de mediator. Comisia juridică.
Comisia juridică a fost sesizată cu acest proiect legislativ. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins inițiativa legislativă.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
Comisia pentru muncă a avizat negativ inițiativa legislativă.
Membrii Comisiei juridice au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea propunerii legislative.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Mulțumesc.
Dezbateri generale? Nu sunt. Sunteți la dezbateri generale, domnule deputat?
## Da.
Partidul Național Liberal nu susține acest proiect de lege pentru foarte multe considerente; multe dintre ele au fost expuse și în comisii, dar principalul este că prezentul proiect de lege ar trebui să reglementeze acțiunea în sine de mediere, și nu să reglementeze o nouă profesie, în concurență cu alte profesii liberale.
Sunt foarte multe reglementări pe care le introduce ca instituții noi acest proiect de lege și credem că o mai mare atenție ar trebui să fie acordată atunci când faci un proiect de lege în legătură cu nobila mediere, care ar trebui să fie în principiu un act de bunăvoință, un act pe care o persoană îl face pentru a regla o anumită situație socială, un anumit context social, în special _pro bono_ .
Mulțumim.
## Mulțumesc.
Alte intervenții la dezbateri generale nu sunt. Vot final.
36. Propunerea legislativă privind completarea art. 118 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Comisia, juridică sau industrii.
Domnule deputat, vă rog.
Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru transporturi și infrastructură au fost sesizate în fond cu această propunere legislativă.
Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins proiectul propunerii legislative.
Guvernul nu susține inițiativa legislativă.
Proiectul de lege supus dezbaterilor are ca obiect de reglementare completarea art. 118 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu un nou alineat, în sensul prevederii în sarcina serviciului poliției rutiere a verificării existenței hotărârii judecătorești prin care este respinsă plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii.
În urma dezbaterilor, membrii celor trei comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Mulțumesc. Dezbateri generale. Nu sunt. Vot final. 37. Propunerea legislativă privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Vă rog, domnule deputat.
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru transporturi au fost sesizate în fond cu acest proiect legislativ.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins proiectul propunerii legislative.
Guvernul nu susține adoptarea acestei propuneri legislative.
Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare introducerea unui nou alineat, la art. 33 din ordonanță, care se reglementeze semnalizarea cu panouri a zonelor periculoase de pe drumurile publice.
În urma dezbaterilor, membrii celor trei comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Mulțumesc.
Dezbateri generale nu sunt. Vot final.
38. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, cu modificările și completările ulterioare, republicată.
Inițiatorii?
Nu.
Comisia juridică.
Comisia juridică a fost sesizată în fond cu acest proiect legislativ.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins inițiativa legislativă.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările ulterioare, în scopul simplificării procedurilor privind urmărirea penală a membrilor Guvernului.
Soluțiile legislative propuse în proiectul de act normativ vizează instituirea obligației Camerei Deputaților, a Senatului și a Președintelui României de a răspunde favorabil la solicitarea de urmărire penală a membrilor Guvernului, precum și excluderea unei forme de imunitate a membrilor Guvernului care nu sunt deputați sau senatori.
Consiliul Legislativ a avizat negativ.
Guvernul României nu susține adoptarea.
Comisia juridică, cu unanimitate de voturi, propune plenului un raport de respingere a prezentei inițiative legislative.
Inițiativa legislativă face parte din categoria legilor organice.
Mulțumesc.
Dezbateri generale? Nu sunt. Vot final.
39. Propunerea legislativă pentru modificarea art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifelor de utilizare și a tarifelor de trecere în rețeaua de drumuri naționale din România.
Inițiatorii? Comisia industrii și servicii.
Domnule președinte,
Raport suplimentar privind respingerea propunerii legislative pentru modificarea art. II din Legea nr. 144/2012.
Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată în fond cu această propunere legislativă.
Senatul a respins propunerea legislativă. Guvernul nu susține adoptarea inițiativei legislative. Comisia juridică a avizat negativ.
Propunerea legislativă pentru modificarea art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere în rețeaua de drumuri naționale din România are ca obiect repararea prejudiciului adus unui număr semnificativ de proprietari de autovehicule, deoarece textul Legii nr. 144 a anulat plata despăgubirilor, dar numai în cazurile care au fost contestate în instanță.
Membrii Comisiei pentru industrii și servicii au examinat propunerea legislativă și au propus respingerea acestei propuneri.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Mulțumesc. Dezbateri generale? Nu sunt.
Vot final.
40. Propunerea legislativă pentru completarea art. 51 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României.
Comisia?
Comisia juridică sau Comisia pentru cultură.
Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au fost avizate spre dezbatere cu acest proiect legislativ.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat inițiativa legislativă.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
Guvernul a transmis un punct de vedere prin care susține adoptarea acestei inițiative legislative, sub rezerva însușirii observațiilor și propunerilor de la pct. 2.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 52 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, cu modificările și completările ulterioare, cu o nouă literă, litera c), în sensul instituirii dispoziției potrivit căreia calitatea de membru al unui ordin se poate pierde și pentru fapte și declarații ori acțiuni ce aduc atingere directă sau indirectă prevederilor cuprinse în art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) sau art. 13 din Constituția României, republicată.
Membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât respingerea proiectului de lege.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Mulțumesc.
Mulțumesc. Dezbateri generale? Nu sunt.
Vot final.
41. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 3/2000. Comisia juridică.
Comisia juridică a fost sesizată spre dezbatere în fond cu prezenta propunere legislativă.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins inițiativa legislativă.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
Propunerea legislativă propusă dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.
Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a avizat negativ.
Comisia juridică, după retrimiterea din plen, a reexaminat propunerea legislativă și a hotărât respingerea propunerii legislative.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Mulțumesc.
Mulțumesc. Dezbateri generale? Nu sunt.
Merge la votul final.
42. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015–2020, pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.
Comisia pentru agricultură.
Domnul Munteanu.
Comisia pentru agricultură a fost sesizată cu această propunere legislativă.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea.
Guvernul nu susține adoptarea propunerii legislative.
Senatul a respins în ședința din 13 octombrie 2015 această inițiativă.
Modificarea era înlocuirea sintagmei „utilizatori legali” prin sintagma „utilizatori”.
Camera Deputaților este Cameră decizională. Cu unanimitate de voturi, comisia propune respingerea raportului.
Legea face parte din categoria legilor ordinare.
Dezbateri generale? Nu sunt.
Merge la votul final.
43. Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale.
Comisia pentru agricultură. Domnul Munteanu.
Comisia pentru agricultură a fost sesizată cu această propunere legislativă.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea.
Senatul a respins propunerea în ședința din 18 martie 2015.
Cu majoritate de voturi, comisia propune raport de respingere asupra propunerii legislative.
Legea face parte din categoria legilor ordinare.
Mulțumesc. Dezbateri generale? Nu sunt.
Merge la votul final.
44. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare.
Comisia pentru agricultură. Sunteți inițiator? Raportul la Comisia pentru agricultură. E și învățământul. Da.
Vă rog, domnule Iacoban. Îmi cer scuze. N-am fost atent.
Mulțumesc, domnule președinte.
Raport comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” și a sistemului de cercetaredezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” și a sistemului de cercetaredezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, transmisă cu adresa Pl-x 678 din 19 octombrie 2015. În conformitate cu prevederile alin. (4) și alin. (6) din Legea nr. 45/2009, clădirile administrative, laboratoarele și garajul din bulevardul Mărășești nr. 61, sectorul 1, București, împreună cu terenul aferent, care a aparținut cu titlu de proprietate Institutului de Cercetări Agricole al României, se restituie în proprietatea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sișești”. Totodată, Institutul de Cercetări Agricole al României este instituție distinctă de ICPA București.
Textul inițiativei legislative nu respectă normele de tehnică legislativă prevăzute la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu completările și modificările ulterioare, referitoare la stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor propuse.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art. 73 din Constituția României.
La lucrările Comisiei pentru agricultură au fost prezenți 33 de deputați din totalul de 35, iar la lucrările Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport au fost prezenți 19 deputați din totalul de 26 de membri. În urma dezbaterilor, ambele comisii au stabilit, cu unanimitate de voturi, raportul de respingere a Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr. 45/2009.
Mulțumesc. Vă rog, liniște la prezidiu! Dezbateri generale? Nu.
Merge la votul final. Suspendăm ședința. Mulțumesc frumos. Încheiem ședința. La ora 18.00, interpelări.
PAUZĂ
Interpelare
Natalia Elena Intotero
În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru promptitudinea cu care ați răspuns interpelării mele.
În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru promptitudinea cu care ați răspuns interpelării mele. În momentul în care am redactat această interpelare, am redactat-o la insistențele angajaților din sănătate, în primul rând din anumite spitale din județul Hunedoara, județ pe care îl reprezint în Parlamentul României. Reprezentanții sindicatelor din sănătate mi-au adus la cunoștință mai multe aspecte discriminatorii și, dacă dumneavoastră vorbeați aici că această ordonanță de urgență elimină inechitățile, dânșii mi-au adus la cunoștință că această Ordonanță de urgență nr. 20/2016 creează inechități majore în sistem, precum cele pe care le-am enumerat și care... O să mai spun câteva dintre ele în momentul de față, și anume că plata gărzilor pentru medici este calculată la salariul din 2009, și nu la cel din 2016, că, pentru aceeași categorie de personal, diferențele sunt inacceptabile pentru personalul TESA între spitalele clinice și neclinice, sporurile sunt total bulversate și discriminatorii. Au fost excluse unitățile medico-sociale, adică peste 3.000 de angajați, și multe, multe alte aspecte. Reprezentanții sindicatelor mi-au adus la cunoștință faptul că au adresat interpelări, întrebări către Ministerul Sănătății cu privire la prima ordonanță care a fost dată, Ordonanța nr. 43/2016. La vremea respectivă, răspunsul din partea ministerului a fost că ordonanța este perfectibilă. S-a revenit cu altă ordonanță, cea despre care discutăm, nr. 20/2016, care a creat și mai multă bulversare și haos în rândul angajaților din domeniul sănătății, și nu numai. Într-adevăr, este necesară elaborarea unei noi legi a salarizării, dar până atunci cele două ordonanțe de urgență, 43, respectiv 20, își produc efectele. Aș avea o rugăminte, ca, pe viitor, la Ministerul Sănătății, și nu numai, să fiți puțin mai atenți, pentru a nu mai asista la o asemenea nemulțumire din partea angajaților din domeniul sănătății. Am participat în cursul săptămânii trecute la o dezbatere cu toate sindicatele din România, au fost prezente și sindicatele din domeniul sănătății și amenințau cu grevă, dacă nu vor fi luate în considerare. În calitate de parlamentar, le-am promis că voi susține amendamentele pe care ei le vor prezenta pentru Ordonanța de urgență nr. 20 din 2016 și sper eu ca, în cel mai scurt timp, această ordonanță să ajungă și la Camera Deputaților, Camera Deputaților fiind Cameră decizională. Vă mulțumesc încă o dată pentru răspuns.
Doi. S-a stabilit: băi, nu venim..., că unii spun: atunci începem să dăm la fotbal și-i dăm lui nu știu cine, Hagi, 5 milioane de euro pe an de la nu știu ce primărie, de la Târgu-Mureș sau unde sunt probleme, la Petrolul Ploiești, uite, că acolo de unde vin eu sunt aceste probleme cu fotbalul. Și am zis: domnule, să se meargă până la maximum mediu pe economie. Ce răspunde Guvernul? Zice: cine stabilește salariul mediu pe economie? Oameni buni, avem INS-ul, care are 2.000 de angajați, nu știu ce Dumnezeu fac ei acolo, dar, oricum, stabilesc lunar care a fost salariul mediu pe economie.
Și întrebare: la ce dată ne raportăm? Păi nu ne raportăm la salariul mediu de acum 25 de ani, ne raportăm la salariul mediu de atunci, da? Deci sunt niște aberații, stimați colegi!
Par lucruri minore și de multe ori nu ne pasă, zicem: ce contează? Vă spun în cunoștință de cauză. Dacă permitem, în orice localitate, unde oricum se dau niște bani pentru sport și vin ăia și fac cu stegulețele nu știu ce, mai bine să se dea din banii ăia să plătim niște oameni de suflet care să se ocupe de baschet, handbal, fotbal, nu știu ce sport mai departe, credeți-mă că, de la nivelul acesta, vom putea aduce niște copii care la un moment dat să devină mari sportivi. Putem să îmbunătățim nivelul de sănătate al acestei țări.
Așa că o să rog liderii de grup să se pună de acord și îl rog pe liderul de la PNL să ceară retrimiterea la comisie și să trecem să o gândim încă o dată, să o lăsăm să meargă, pentru că este foarte important și credeți-mă că ajutăm efectiv copiii să facă sport.
Vă mulțumesc.
Domnule Tinel, dacă se poate, liderii de grup, dacă se poate, să se ceară retrimiterea la comisie.
Vă mulțumesc.