Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2016
Declarații politice · adoptat
Sorin Constantin Lazăr
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi, Doamnelor și domnilor,
„Educația este singura armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea”. (Nelson Mandela)
Luna octombrie marchează începutul anului universitar. Deschiderea anului universitar este, de obicei, un moment foarte emoționant pentru studenții din anul I. De ce spun acest lucru? Pentru că la vârsta bobocilor se formează marile caractere, se conturează nobilele idealuri și aspirații, care trebuie să devină realitate prin studiu, printr-o voință puternică, focalizată pe exemplul înaintașilor, al marilor noștri înfăptuitori de istorie și civilizație. În ultimele decenii, la nivel european, sistemele de învățământ superior au trecut printr-o transformare majoră, influențată de schimbările naționale și internaționale, precum creșterea rapidă a numărului de studenți, o ușoară scădere a finanțării publice, corelată cu insuficiența finanțării private, importanța crescândă a cercetării și inovării în economia mondială axată pe cunoaștere și o mai largă competiție între instituțiile de învățământ superior.
Astfel, dacă ținem cont de contextul demografic, trebuie să vorbim despre înrăutățirea condițiilor și standardelor de viață ale majorității cetățenilor, care s-a răsfrânt negativ asupra evoluției demografice a populației. Începând cu anii ’90, s-a înregistrat reducerea natalității, diminuarea duratei de viață și creșterea mortalității. Ca urmare, se reduce treptat populația școlară a țării.
În prezent, pentru anul universitar 2016–2017 s-a propus o cifră de școlarizare acoperită de un număr de 62.000 de granturi de studiu pentru licență, care este repartizată în condițiile respectării capacității de școlarizare. Astfel, trebuie să răspundă necesităților educaționale actuale ale societății românești, precum și nevoilor de competențe actuale și viitoare ale forței de muncă, corelate cu cerințele pieței muncii naționale și internaționale, atât din punct de vedere al conținutului, cât și al numărului de absolvenți.
Consider că toți, indiferent de culoarea politică, avem un obiectiv major, și anume acela de a asigura funcționalitatea învățământului superior din România, crearea cadrului legislativ pentru un proces educațional de înaltă calitate, competitiv, în contextul politicilor naționale și europene, și, nu în ultimul rând, acela de recunoaștere internațională a învățământului superior din România.
Doresc să adresez studenților, dar și profesorilor universitari, și pe această cale, mult succes în anii care vor veni, să vă bucurați de tot ceea ce înseamnă demnitatea profesiilor alese!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.