Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 februarie 2014
Declarații politice · retras
Damian Drăghici
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
## Doamnelor și domnilor,
Peste două zile, mai precis în ziua de joi, 20 februarie 2014, sărbătorim 158 de ani de la abolirea totală a sclaviei romilor în teritoriul actualei Românii, printr-un act normativ promulgat de Barbu Știrbei, domnitorul Țării Românești, în 1856, în ultimul său an de domnie.
Textul legii prin care romii au devenit cetățeni liberi a fost conceput de doi lideri cu mentalitate progresistă, europeană – Petre Mavrogheni și Mihail Kogălniceanu – și purta titlul „Legiuirea pentru emancipația tuturor țiganilor din Principatul Românesc”.
A fost un moment important, progresist, de înaltă ținută, ce a însemnat începutul emancipării sociale și politice a etniei romilor din România.
Important de menționat este și faptul că anul acesta se împlinesc trei ani de când Parlamentul României a adoptat, în martie 2011, Legea privind comemorarea dezrobirii romilor, la data de 20 februarie, pentru a marca faptul că în acea zi din anul 1856 a fost eliberată din sclavie ultima categorie de robi ce aparțineau proprietarilor particulari.
Data de 20 februarie a fost declarată oficial Ziua dezrobirii romilor din România, prin Legea nr. 28/2011, publicată în Monitorul Oficial al României din 15 martie 2011.
Este un deziderat cu o vechime de un secol și jumătate, deoarece comemorarea dezrobirii romilor era prevăzută în textul legii promulgate în 1856 de Barbu Știrbei: „O zi de solemnitate publică se va hotărî, în care să se celebreze în fiecare an în eternitate acest act al desființării sclaviei din Prințipat. În această zi se va face slujbă mare în toate bisericile și se vor citi numele tuturor acelor binefăcători care au dăruit liberarea sclavilor, cerându-se pentru dânșii binecuvântarea Cerescului Părinte.”
Ne-au fost necesari 155 de ani pentru a oficializa, prin Legea nr. 28/2011, ceea ce prevedea legea din 1856 și a readuce în memoria colectivă cel mai important moment istoric care a marcat existența romilor din România, atât în trecut, cât și în prezent – eliberarea lor din sclavie.
În perioada care a trecut de la eliberarea din sclavie, mulți dintre romii din România au devenit cetățeni respectabili.
În anul 1891, Mihail Kogălniceanu nota: „Deși de la proclamarea emancipațiunii nu sunt încă îndepliniți 50 de ani, țiganii ne-au dat industriași, artiști, ofițeri distinși, buni administratori, medici și chiar oratori parlamentari.”
Și pentru că și eu am fost muzician, adaug la această listă pe câțiva dintre romii celebri care s-au afirmat în domeniul muzical: Barbu Lăutaru, Grigoraș Dinicu, Johnny Răducanu, Ion Voicu.
## Stimați colegi,
Vă invit să participați la acțiunile social-culturale dedicate Zilei dezrobirii romilor, organizate de Centrul Național de Cultură a Romilor „Romano Kher”, instituție publică din subordinea Agenției Naționale pentru Romi.