Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2008
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Kelemen Attila Béla Ladislau
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Este de-a dreptul caraghios că noi aici începem acum să interpretăm, fiecare cum știm, care este un produs tradițional sau care nu.
În acest raport și în preambulul legii este foarte clar că această denumire este preluată de la alte țări cu tradiție în această problemă, din Europa. Este destul de rușinos, dacă doriți, că încă noi în România nu avem acest oficiu, deși România are cel mai mare procent de locuitori care trăiesc dintr-o agricultură tradițională.
Eu cred că această lege nu trebuie să fie retrimisă la comisie, legea trebuie să treacă și să ne apucăm să și lucrăm în acest domeniu, fiindcă dacă aveam acest oficiu nu aveam acea problemă cu Uniunea Europeană, cu cazanele de fiert țuică și multe, multe alte produse tradiționale care, de fapt, sunt în România. Unele sunt ecologice, altele sunt numai tradiționale, dar trebuie să existe acest oficiu și trebuie să-și intre în atribuții.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.