Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 iunie 2009
procedural · respins
Liviu Câmpanu
Discurs
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Este evident că suntem în fața unui proiect de lege care a creat nenumărate controverse și dispute. Este evident, așa cum am spus-o și în comisie, că acest proiect de lege, din păcate, nu are sustenabilitate nici constituțională, nici în eficiența a ceea ce urmează să reglementeze.
Dincolo de ceea ce spunea domnul senator Frunda, când vorbim de constituționalitate, m-aș referi la încă două aspecte constituționale care, din păcate, nu au fost luate în discuție, și anume acea prevedere constituțională de la art. 47, referitoare la nivelul de trai, și o aduc în discuție, pentru că sunt situații în care avem pensionari cu o pensie de 9.000.000 lei, cumulată cu un salariu de 9.000.000 lei. Dacă actualul Guvern al României își propune să asigure un nivel de trai de subzistență pentru unii dintre cetățenii României, bineînțeles că nu suntem de acord cu această poziție, pentru că ne dorim un nivel de trai decent pentru toți cetățenii României.
De asemenea, domnul senator Rădulescu a încercat să pună lucrurile la punct cu privire la principiul cotei unice de impozitare, dar ajungem în situația în care, pornind de la un sofism folosit în expunerea de motive... Când vorbesc de sofism, mă refer la faptul că în expunerea de motive a proiectului de lege vedem că Guvernul ne propune această modificare pentru a reduce cheltuielile bugetare. Am spus în comisie că nu este așa, domnul senator Rădulescu a și subliniat acest lucru. De fapt, dacă, ipotetic, toți pensionarii ar renunța la poziția de salariat și ar rămâne cu pensia, evident, acele posturi bugetare ar trebui ocupate de altcineva, însă, pe un alt palier, trecem la un alt sofism, introdus de această dată de domnul senator Rădulescu, pentru că, în momentul de față, posturile vacante și cele care sunt vacantate în perioada anului 2009 sunt blocate. Iată dispare și acest motiv de susținere a propunerii legislative.
Din aceste considerente, Grupul parlamentar al PNL va vota împotriva raportului comisiei și împotriva propunerii legislative, pentru că nu putem să susținem un proiect de lege care aduce atingere unui principiu la care liberalii țin foarte mult, acel principiu al cotei unice de impozitare.
Referitor la propunerea făcută de colegul nostru de la Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC, cu privire la retrimiterea la comisie, din nefericire, vă rog să mă credeți că sunt convins că această soluție nu va fi eficientă și voi motiva spunându-vă că de două luni de zile l-am invitat pe domnul ministru al muncii, familiei și protecției sociale la comisie pentru a avea discuții cu privire la acest proiect legislativ. Mai mult, am avut toată disponibilitatea să înțelegem esența acestui proiect de lege, care, probabil, nouă ne scăpa în acel moment.
Din păcate, domnul ministru nu a fost prezent la aceste dezbateri și, așa cum știm cu toții, funcțiile politice sunt vremelnice, iar eu zic că ar trebui să insistăm ca domnul ministru să încerce să vină măcar să vadă unde este sala de ședințe a Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială de la Senat, pentru că s-ar putea ca mai târziu să nu mai aibă ocazia.