Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Vlad Tudor Alexandrescu
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Este o lege pentru transparentizarea activităților științifice, a rezultatelor cercetării, care, deseori, sunt îngropate în reviste greu accesibile, din păcate. Este o lege pentru transparentizarea lucrărilor de doctorat. Se știe că, la ora actuală, lucrările de doctorat sunt greu accesibile în biblioteci, deși ar trebui să fie accesibile. Este o lege care scoate la lumină, de fapt, toată activitatea de cercetare, începând cu școlile doctorale și până la colectivele de cercetări din institutele academiei sau ale institutului..., ale Ministerului Cercetării, Autorității pentru Cercetare.
Este o lege care îi aduce la lumină toată producția științifică românească și o face accesibilă, inclusiv din străinătate, dând posibilitatea unor cercetători care locuiesc la Târgoviște, la Suceava, la Bacău, chiar și în Alexandria, Alexandria, să fie cunoscuți în străinătate prin lucrările lor, dat fiind că ele vor fi..., aceste lucrări vor fi la un click distanță de întreaga comunitate științifică internațională.
Este o lege care îi aduce, de fapt, pe toți cercetătorii români pe același plan de notorietate și de vizibilitate și oferă, de fapt, enorma șansă tuturor de a fi cunoscuți în funcție de merite și de rezultate.
Credem noi că este o lege bună. Este o lege în favoarea cercetării din România. Este o lege care, cu costuri foarte mici, face ceea ce nicio editură nu poate face, și anume să aducă pe calculatorul oricărui utilizator din această lume rezultate ale cercetării de pretutindeni din România.
Este o lege în care credem mulți și pe care vă invităm să o votați.
Mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.