Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 octombrie 2007
Informare · Trimis la votul final
Petru Călian
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Grupul parlamentar al Partidului Conservator sprijină acest proiect de lege. Practic, prin modificările aduse la art. 90 din Legea nr. 128, se stimulează cadrele didactice, nu numai prin ceea ce spunea antevorbitorul meu, dar mai este inclusă în acest proiect de lege și creșterea cuantumului gradației de la 20 la 25%, coroborarea baremului de vechime de la 15 ani la 5 ani — mă refer aici, evident, la gradația de merit —, și, de asemenea, mai este prevăzută acordarea gradației de merit și personalului didactic auxiliar.
Sunt măsuri benefice și orice variantă de stimulare a învățământului — la toate nivelurile — nu poate să fie decât benefică.
Repet, vom susține acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.