Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2016
procedural · respins
Mircea Dolha
Aprobarea modificării programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Grupul parlamentar din Camera Deputaților al Partidului Național Liberal susține adoptarea prezentului proiect de lege, ce are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, în scopul stabilirii unor criterii pe baza cărora să se precizeze foarte clar categoriile de construcții și activitățile la care se impune asigurarea identificării și evaluării riscului de incendiu.
Aceste criterii, în opinia mea, trebuiau de mult să fie stabilite și cred că astfel se evitau mari pierderi de bunuri și, de ce nu?, de vieți omenești. Ne amintim cu toții tragedia ce a lovit România pe data de 30 octombrie 2015, atunci când 63 de tineri nevinovați au pierit în incendiul din Clubul „Colectiv”. Iar mulți alții au fost grav răniți, trebuind să trăiască mutilați și traumatizați pe viață, cu costuri foarte mari de vindecare.
Noi, ca aleși ai poporului, trebuie să ne asigurăm că facem totul pentru a evita ca un astfel de carnagiu să se repete și pe viitor.
Cu toții ne amintim, bineînțeles, și de jurământul pe care l-am depus. Acolo unde nu există condiții minime
de siguranță, aplicarea sigiliului este esențială, pentru a împiedica o catastrofă ce aduce automat după sine pierderi materiale și umane. Autoritățile trebuie să fie mai prezente, trebuie să fie mai atente, iar persoanele care dețin imobile trebuie să fie mai responsabile.
Mai există și cealaltă extremă, bineînțeles, când avem investiții foarte mari în România și ele nu sunt avizate din partea ISU pentru că, de exemplu, sunt anumite materiale care nu sunt omologate în România, deși în state precum Germania, Franța și așa mai departe ele sunt de mult agrementate. Și cred că și aici trebuie să lucrăm, domnule ministru secretar de stat, pentru a fi în concordanță, până la urmă, cu acquis-ul comunitar.
Grupul PNL va vota, de asemenea, și respingerea pe care a propus-o domnul ministru secretar de stat Raed Arafat cu privire la obiectul de reglementare privind modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, în sensul obligativității dotării locuințelor cu extinctoare, astfel încât să se îmbunătățească procesul de gestionare a situațiilor de urgență în cazul incendiilor din locuințe și din gospodării.
De ce? Simplu! Mai întâi din motive materiale, fiindcă, așa cum știm cu toții, sunt multe familii încă în România care întâmpină mari dificultăți din acest punct de vedere și n-ar putea achiziționa astfel de extinctoare, darămite să mai și facă acea verificare periodică. Apoi, din punct de vedere legal, pentru că este greu, aproape imposibil de realizat aplicarea legii, pe motiv că nu se poate intra în locuință fără un mandat de percheziție. Și, așa cum spunea domnul ministru secretar de stat, cred că este deja aproape aberantă această măsură.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .