Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 decembrie 2017
Informare · retras
Roxana Mînzatu
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Grupul PSD susține, evident, acest proiect de lege și îl susține tocmai pentru că Guvernul PSD are în strategie,
conform memorandumului adoptat recent, construirea unui spital regional la Brașov.
Susținerea pe care Grupul PSD o oferă se reflectă și în colaborarea cu autoritățile locale din municipiul Brașov, cu Primăria Municipiului Brașov, pe teritoriul căreia se va construi acest spital.
Eu le mulțumesc în mod special celor din Comisia pentru agricultură și celor din Comisia juridică, care au dat raport favorabil acestui proiect, și vă asigur că deja demersurile pentru finanțarea documentației, precum și a investiției sunt pornite, atât la nivel local, în discuțiile cu BERD, cât și la nivelul Guvernului României, în discuțiile cu Banca Mondială și Banca Europeană de Investiții, prin mesajele trimise de ministrul sănătății și de ministrul fondurilor europene.
Așa cum știți, soluții de finanțare există. Este bine că noi astăzi am reușit să dăm acest mesaj brașovenilor, că susținem crearea unui nou spital la Brașov. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.