Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 februarie 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Adrian Țuțuianu
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Guvernul ne propune să adoptăm printr-o procedură de urgență Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice.
M-am consultat cu colegii mei și vreau să exprim o poziție oficială a Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC și să spun că suntem de acord să discutăm rapid această lege, dar s-o discutăm temeinic, pentru că, dați-mi voie să vă spun, avem câteva proiecte de lege pe ordinea de zi a Senatului, cum este Proiectul de lege privind responsabilitatea fiscală, discutat săptămâna trecută, proiecte de lege importante care au mari lacune, mari probleme în redactare și sunt convins că și Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice va genera dispute foarte mari.
Ca să dau un exemplu, în tot spațiul public și domnul Boc, și domnul Șeitan vin și ne spun că legea nu retroactivează și că a tăia pensiile unor categorii întregi, începând cu anul viitor, este o chestiune care nu ține de neretroactivitatea legii, iar eu vin și le spun că, de la dreptul roman, de acum 2500 de ani, neretroactivitatea constituie un principiu înscris în toate codurile civile de ieri și de astăzi și în toate constituțiile moderne ale Europei. Și tot de la romani, de exemplu, vine un principiu numit _Tempus regit actum,_ adică fiecărei situații îi aplici reglementarea în vigoare la momentul respectiv. Consecința, dacă legea trece așa și nu discutăm serios, este că vom avea 27.000 sau 30.000, sau 50.000 – nu știm exact câți sunt – de oameni care vor da în judecată statul român și aici, în instanțele naționale, sau la CEDO, și vă asigur, de acum, că vor avea câștig de cauză.
Tocmai de aceea, pentru a nu greși în legiferare, eu cred că această lege trebuie discutată serios în comisii.
Trebuie să avem o largă dezbatere pe marginea acestui text și să o adoptăm în așa fel încât ea să nu creeze dezordine socială și să afecteze grav drepturi câștigate ale unor oameni.
Rugămintea este să avem procedură obișnuită. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.