Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 decembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Iulian Urban
Discurs
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.
Cred că raportul de respingere dat de Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului s-a datorat mai mult faptului că, la acel moment, nu a existat un punct de vedere comunicat de Guvern, care înțeleg că, în momentul de față, susține această inițiativă legislativă.
Cred că Senatul României, prin adoptarea acestei inițiative legislative – și mă refer aici și la cea de la punctul 27 din ordinea de zi –, înțelege să dea un semnal de care România are nevoie, de care tânăra generație are nevoie pentru a conștientiza valorile naționale, și vreau să spun că, din punctul meu de vedere, Guvernul, prin reprezentanții săi, având în vedere faptul că avem o lege în acest sens, ar trebui să se implice numai pe această parte care vizează arborarea drapelului național.
De exemplu, în fiecare sală de clasă, însă și cu sancționarea încălcărilor care sunt aduse imnului național, însemnelor de stat ale României, pentru că acestea reprezintă niște valori ale poporului român...
Referindu-mă la un incident care s-a petrecut în timpul unui meci de hochei, disputat nu cu mult timp în urmă, și vreau să fiu foarte bine înțeles, nu mă refer la faptul că cei care au intonat altceva decât imnul național aveau o anumită etnie – puteau să fie magrebieni, puteau să fie marocani, puteau să fie chiar români teribiliști –, eu cred că de fiecare dată când se încalcă, când se aduce o ofensă imnului național, însemnelor naționale, indiferent de persoana care face acest lucru, trebuie ca o sancțiune să fie aplicată imediat.
Trebuie să fim mândri că suntem români, trebuie să fim mândri, așa cum sunt și alte nații de pe acest pământ, de culorile naționale și de însemnele statului român, pentru că ele ne reprezintă și ele ne dau identitate în lume, acolo unde, de foarte multe ori chiar aici, în Europa, ne simțim stingheri și poate ne simțim ca niște musafiri nepoftiți.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.