Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 iunie 2010
procedural · respins
Teodor Viorel Meleșcanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
În cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, în legătură cu acest proiect de lege s-au ridicat două teme importante.
Prima temă este de natură juridică și se referă la faptul că, atunci când este vorba de un transfer din proprietatea statului în administrarea unui organism sau altul al statului, nu este nevoie de lege, ci de hotărâre de guvern. Acesta a fost primul aspect care s-a ridicat în cadrul comisiei.
Al doilea aspect a fost faptul că, prin mecanismul care se creează, unii colegi au considerat că se aduce atingere principiilor și regulilor stabilite din legislația referitoare la achiziții guvernamentale, întrucât se elimină procedurile competitive, încredințându-se direct unor societăți anumite operațiuni comerciale.
De asemenea, în discuții a mai fost ridicată problema de a cunoaște – pentru a da un aviz, pentru a exprima un punct de vedere – lista, de fapt la ce se referă aceste transferuri.
În cadrul a mai multe ședințe pe care le-am avut la comisie, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale și reprezentanții Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri au subliniat mai ales urgența pe care o are adoptarea acestei ordonanțe, pe de o parte, pentru Ministerul Apărării Naționale, în vederea delaborării cât mai rapid posibil a stocului de muniție atipică, veche, expirată și care prezintă pericole, în condițiile în care Ministerul Apărării Naționale nu dispune de fondurile necesare pentru a subvenționa și pentru a plăti aceste operațiuni, și, pe de altă parte, interesul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, având în vedere că foarte multe dintre societățile care lucrează în domeniul apărării, ordinii publice, în general al industriei de apărare – cum se spune –, sunt confruntate cu mari dificultăți în această perioadă.
În aceste condiții, cu toate observațiile și problemele pe care le-am menționat, comisia a întocmit, în final, un raport de admitere, ținând seama și de faptul că a existat aviz favorabil de la singura autoritate juridică pe care noi o recunoaștem în Senat, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.
Pe baza acestui aviz care ne-a rezolvat problemele juridice, pe baza informațiilor pe care le-am primit în legătură cu aspectele concrete ale acestei operațiuni, comisia a întocmit un raport de admitere, cu câteva amendamente care urmăresc să lărgească gama operatorilor și a domeniilor și la altele decât cele prevăzute inițial, inclusiv în domeniul naval, în domeniul aviației, un raport de admitere pe care vi-l supunem dezbaterii, cu precizarea că proiectul de lege are caracter de lege ordinară, iar Senatul este prima Cameră sesizată.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .