Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 octombrie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Laurențiu Nistor
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
În conformitate cu prevederile art. 95 și ale art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare _,_ Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2017 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar Spațiul Economic European 2014–2021 și Mecanismului financiar norvegian 2014–2021, transmis cu adresa PL-x 233 din 19 iunie 2017, înregistrată sub nr. 4c-1/171 din 19 iunie 2017.
Actul normativ a fost adoptat în vederea asigurării unui management financiar eficient al fondurilor aferente Mecanismului financiar Spațiul Economic European 2014–2021 și aferente Mecanismului financiar norvegian 2014–2021.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare _,_ membrii comisiei au examinat inițiativa legislativă menționată mai sus în ședința din data de 26 septembrie 2017.
Din totalul de 19 membri ai Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, au fost prezenți la dezbateri 16 deputați, fiind votată în unanimitate. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.