Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 aprilie 2015
procedural · respins
Nicolae Vlad Popa
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
În nota de fundamentare s-a vorbit de un lucru important pentru orice instituție: modul în care comunică instituția cu cetățenii.
Eu m-am lămurit de modul în care anumite servicii comunică cu senatorii, pentru că, dacă veți urmări, dacă aveți răbdare să urmăriți „Revista presei”, pentru care muncesc o parte din angajații Senatului, veți vedea că, de exemplu, la rubrica „Senatul României – președintele Senatului”, apare activitatea în amănunt a Partidului Liberal Reformator, veți realiza cum se pot face aceste comunicate.
Dacă lăsăm ca și comunicarea să fie făcută de o parte a intereselor Senatului, cu siguranță cititorii sau, mai bine zis, cei din mediul virtual care comunică cu asemenea instituții vor fi lămuriți de modul în care noi deschidem ceea ce se numește comunicarea către cetățeni.
Ori facem, într-adevăr, o comunicare în care și opoziția să aibă punctul de vedere... pentru că, dacă se va comunica numai punctul de vedere al conducerii Senatului, evident că lucrurile pot ajunge chiar în domeniul manipulării.
Vorbesc foarte, foarte serios. Nu-i un lucru simplu, e un lucru foarte grav ca într-o instituție care e formată din patru sau cinci grupuri parlamentare să avem doar un singur purtător de cuvânt și o singură comunicare pe Facebook, pentru că, în felul acesta, cei care citesc vor avea doar o singură poziție. Nu-i în regulă.
Noi nu putem fi de acord cu o asemenea rezolvare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.