Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 iunie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Laurențiu Nistor
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Interpelarea de astăzi este adresată domnului ministru al transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc.
## Stimate domnule ministru,
Prin programul de guvernare v-ați asumat termene de finalizare a lucrărilor de infrastructură atât pe coridorul IV european, cât și pe cele aflate în derulare.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului ministru al educației, Pavel Năstase.
Aproape în fiecare an școlar, la început, am aflat vești legate de faptul că elevii nu și-au primit manualele școlare la timp.
În aceeași notă s-a desfășurat și anul 2016, când, în septembrie, presa a relatat faptul că elevii din clasele primare nu au primit decât două dintre manualele necesare. Mai mult, restul manualelor ar fi urmat să ajungă pe băncile elevilor abia în semestrul al II-lea.
Ministrul educației de la acea vreme a explicat că aceste întârzieri sunt cauzate de anumite nereguli în licitație.
Având în vedere că ne aflăm la finalul anului școlar 2016–2017, dar peste puțin timp va începe un nou an școlar, considerați că pentru anul viitor școlar, respectiv 2017–2018, vor mai apărea astfel de situații?
Ce măsuri au fost luate sau urmează să fie implementate, astfel încât elevii să-și primească manualele școlare la timp? Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.