Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 septembrie 2007
other · respins
Mihail Popescu
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Noi am mai discutat o dată această problemă. S-a stabilit să o reluăm în discuție, dar pe marginea unor reglementări din structurile similare Jandarmeriei din țările europene — și
era vorba despre Franța, Italia, Spania — unde sunt asemenea reglementări. De asemenea, cred că și acestea sunt structuri militarizate, nu cred că sunt structuri civile Jandarmeria franceză, Carabinierii italieni. Toate argumentele care s-au adus prima dată în raport au fost respinse, pentru faptul că nu erau bine motivate. Există numai un singur lucru: ambiția poliției de a face numai ea lucrul acesta. Aceasta este toată treaba. În rest, asistăm la niște lucruri grotești, sunt jandarmii pe stadioane, îi bat huliganii pe jandarmi, aceștia fac primele cercetări, le dau poliției, poliția nu-l identifică pe huligan, și săptămâna viitoare tot acela care face scandal este acolo, pe stadion. La fel, îl prinde jandarmul pe cel cu căruța de lemne, îl dă poliției, nu mai apare în acte că este peste o tonă, ci îi scrie acolo că erau peste 950 kilograme, nu mai este o faptă și, ca atare, oamenii aceștia sunt puși într-o situație extraordinar de dificilă.
De aceea, v-aș ruga să fie retrimis la comisie proiectul de lege, să reanalizăm acest lucru și să dăm o soluție corespunzătoare. Aceasta este propunerea mea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.