Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 aprilie 2014
Declarații politice · respins
Georgică Severin
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Nu pot să spun decât că sunt de acord cu antevorbitorul meu. Este, într-adevăr, punctul de vedere susținut de social-democrație, este punctul de vedere susținut de PSD, care dorește ca statul să mențină un control echitabil și eficient asupra resurselor naturale. Dar, în același timp, îmi aduc aminte că viziunea liberală susține proprietatea privată, inclusiv sub forma proprietății comunelor asupra resurselor
naturale. Dacă ne vom uita la ceea ce înseamnă republică – sistemul republican –, să spunem doctrina republicană din Statele Unite, ca să nu mă mai gândesc la modul cum s-a stimulat proprietatea privată asupra petrolului, asupra bogățiilor subsolului în timpul guvernărilor Brătianu...
Vă mulțumesc foarte mult și susțin ce a spus domnul Dian Popescu. Este un punct de vedere social-democrat cu care sunt perfect de acord.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.