Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2007
other · respins
Petru Movilă
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Nu sunt „relații transpartinice”, colegii din dreapta, îi rog să comenteze mai puțin această colaborare. Sigur, cred că ar fi fost bine să vin și eu cu televizorul, de dimineață, pentru că, pe canalele de știri, au fost prezentate, chiar dimineață, emisiuni: „Copii, în București, cu manuale uzate, peste 50%”, și atunci, sunt convins că am fi avut comentarii chiar la obiect și chiar pertinente din partea unor colegi.
Proiectul de lege vine să asigure manuale școlare și pentru alte categorii, sunt copii cu dizabilități, sunt copii care învață la distanță. Este un proiect de lege bun, cred că trebuie susținut, că doar așa putem motiva Ministerul Învățământului, care are intenții în această direcție de foarte multă vreme, să treacă la practică.
Și Grupul parlamentar al Partidului Democrat va vota acest proiect de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.